Povestea lui Andrei, copilul orfan cu patru părinţi

Povestea lui Andrei, copilul orfan cu patru părinţi
Un băiat de 9 ani a devenit, din greşeală, copilul unui cuplu din Cluj-Napoca care habar n-avea de existenţa lui. Cele două "mame" au născut în acelaşi an, în acelaşi loc şi au acelaşi nume de fată.


Acolo unde este el, Andrei nici măcar nu ştie cine îi este mamă, cine îi este tată. Are 9 ani şi este copilul statului, crescut într-o casă de copii, deşi are patru părinţi. Doi sunt naturali, dar l-au abandonat într-o maternitate, fără să se uite înapoi. Pe ceilalţi doi, i-a făcut statul prin „grija" unor funcţionari publici şi apar în acte, din greşeală. Aceştia se luptă de ani de buni să convingă autorităţile că nu e băiatul lor. În acest timp, sub bradul de Crăciun, Andrei a primt cadouri de la străini.

Părăsit la câteva zile după naştere

Andrei ar fi rămas, poate, un copil la fel de anonim ca şi mulţi alţi oropsiţi ai sorţii care îşi încep viaţa părăsiţi de cei care le dau viaţă. S-a născut la Maternitatea Spitalului Clinic Municipal Timişoara, în luna octombrie a anului 2003. Mama lui, o anume Camelia Pop, l-a abandonat, la scurt timp după naştere, pe 10 octombrie.

Femeia declarase că este născută în Zalău, judeţul Sălaj, dar locuieşte în judeţul Timiş, împreună cu concubinul ei, Daniel Rusu, tatăl copilului. Autorităţile nu au mai dat, însă, de urma părinţilor naturali. Lăsat de izbelişte, Andrei a ajuns la un orfelinat din Timiş. Acum, micuţul este în grija unui asistent maternal.

Părinţi cu forţa

Pentru a-l putea lăsa în plasament, însă, asistenţii sociali de la Protecţia Copilului Timişoara au cerut date despre mamă la autorităţile din Zalău, locul ei de naştere. Mai exact, să le transmită extrasul de naştere pentru Pop Camelia, „care l-a abandonat pe minorul Rus Andrei în spital".

Oficiul de Stare Civilă Zalău le-a răspuns: „Vă facem cunoscut că în actele de stare civilă nu există înregistrată persoana în cauză, însă din verificările efectuate în baza de date rezultă că mama copilului Rus Andrei este Rus Carmen Emilia, născută Pop". Totodată, a fost trimis în Timişoara şi certificatul de căsătorie a doi soţi: Rus Carmen Emilia şi Rus Iulian Adrian. Cu toate acestea, pe baza documentului emis de autorităţile din Zalău, Tribunalul Timiş îi înregistrează prin decizia 679/30/2009, pronunţată într- un singur termen, pe soţii Rus, ca părinţi oficiali.

Coincidenţă, ca în filme

Noii părinţi ai lui Andrei n-aveau habar că mai au un copil pe care nu l-au conceput. Ei locuiesc în Cluj-Napoca şi au un băiat cu acelaşi prenume.

Atunci când au fost înştiinţaţi că trebuie să recunoască copilul, au intrat în panică. S-au adresat Primăriei, iar juristul a solicitat lămuriri Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului. Rezolvarea situaţiei s-a lăsat aşteptată, iar cei doi soţi au apelat la un avocat, Claudia Ţicudean.

Citeşte AICI cum s-a produs încurcătura şi cum părinţii în acte au fost salvaţi de testul ADN.

 

 

Comenteaza