Prea puţine vaccinuri antigripale la Cluj: nu acoperă nici jumătate din necesar VIDEO

Prea puţine vaccinuri antigripale la Cluj: nu acoperă nici jumătate din necesar VIDEO
Dozele de vaccin gripal trimise la Cluj de Ministerul Sănătăţii nu acoperă nici măcar jumătate din necesar. Deşi judeţul a primit aproape 20.000 de vaccinuri, medicii de familie spun că acestea nu sunt de ajuns pentru că la Cluj ar fi nevoie de 72.000 de doze.


Săptămâna aceasta a început distribuirea dozelor de vaccin gripal cumpărate de Ministerul Sănătăţii.

"Am primit tranşa a doua de 19700 de doze, necesarul este, cel puţin în scris, de 72,000 de doze în judeţ", spune directorul adjunct al DSP Cluj, Mihai Moisescu.

Medicii de familie sunt nemulţumiţi că în 2011 campania de vaccinare începe cu întârziere, dar mai ales că numărul de doze primite este mult prea mic.

"Noi am cerut acum 100 de doze, din care am primit în prima tranşă doar cinci şi acum cred că vom avea alte 40, deci în total nu vom ajunge nici măcar la jumătate din necesarul pentru fiecare an", spune un medic de familie, Ioan Mureşan.

Vaccinurile au ajuns la Cluj abia după ce cazurile de viroze respiratorii au depăşit cifra de 2000 pe săptămână.

"Avem 53 2000 de cazuri, 300 de pneumopatii, 3 suspiciuni de gripă pentru care au fost recoltate probe şi aşteptăm confirmarea de la Institutul Cantacuzino", mai spune Moisescu.

Aceasta este a doua tranşă de vaccinuri antigripale pe care clujenii le primesc gratuit. În urmă cu câteva săptămâni, Direcţia de Sănătate Publică a cumpărat din fonduri proprii peste 6000 de doze care au fost distribuite medicilor de familie şi unităţiilor sanitare.

Comenteaza