Prefectul Clujului trădează: se dă de partea lui Iohannis VIDEO

Prefectul Clujului trădează: se dă de partea lui Iohannis VIDEO
Prezent la inaugurarea parcului sportiv "Iuliu Haţieganu", ale cărui lucrări de modernizare au fost recent finalizate, prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, a uitat că a fost pus în funcţie de social-democraţi şi s-a dat de partea candidatului partidului rival la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis.
">

Vuşcan poate fi numit, de acum, "prefectul lucrului bine făcut". În cadrul conferinţei de presă din această dimineaţă, prefectul Clujului a adoptat, fără niciun fel de menajamente, sloganul de campanie a candidatului din partea ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis: "România lucrului bine făcut". Bineînţeles, adaptat la situaţia din Cluj. Asta deşi a ajuns prefect fiind susţinut de PSD.

"La noi, la Cluj, există o povocare de a face lucrul bine făcut, îl ştim, ştim şi noi să participăm. Au acceptat să participe la această provocare a noastră şi Primăria, şi Consiliul Judeţean. Noi, Prefectura, susţinem tot ce înseamnă limitele prerogativelor legale pe care le avem, tot ce înseamnă lucrul bine făcut la nivelul Clujului", a declarat el.

Gheorghe Vuşcan a fost taxat pentru gafa monumentală făcută atât de jurnaliştii prezenţi, cât şi de primarul Emil Boc, membru PDL şi susţinătorul Elenei Udrea în alegeri, candidatul PMP, un alt partid rival social-democraţilor, "Ăsta e un slogan de campanie, aveţi grijă", l-a atenţionat edilul.

Încercând să dreagă situaţia, prefectul a afirmat că lucrul bine făcut nu este un atribut al vreunui candidat, ci un deziderat la care ar trebui să aspire cu toţii. S-a încurcat în idei însă, astfel că declaraţia sa a fost una alambicată, în care a sărit de la o idee la alta.

"Lucrul bine făcut nu l-a inventat nici Iohannis, nici alţi preşedinţi sau candidaţi, lucrul bine făcut trebuie să-l găsim, cel puţin la noi la Cluj, trebuie să-l găsim în fiecare investiţie care se face şi din fericire pentru noi, în foarte multe situaţii se regăseşte lucrul bine făcut, dar sunt şi situaţii în care, în sfârşit, ca şi cum se-ntâmplă în viaţă, sunt lucruri de făcut şi mai bine, în alte momente", a spus Vuşcan.

Comenteaza