Premieră UBB pentru studenţii cu dizabilităţi

Premieră UBB pentru studenţii cu dizabilităţi
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) lansează în această sâmbătă, prin intermediul Biroul pentru Studenţi cu Dizabilităţi (BSD), un proiect-premieră, pentru studenţii cu dizabilităţi.

 

În mod concret, la sediul BSD, situat în căminul III din cadrul complexului studenţesc Haşdeu, va fi lansată prima hartă interactivă pentru studenţii cu dizabilităţi, numită "Simte Hasdeu" (Get in touch with Hasdeu). Scopul evenimentului ce se va desfăşura între orele 10:00 şi 14:00 este realizarea unor trasee interactive, care să cuprindă aleile din jurul căminelor 1-6.

"Acţiunea are valenţă de accesibilizare interactivă a complexului Hasdeu, precum şi de a aduce studenţii UBB în contact cu persoane cu dizabilităţi, având în vedere că variabila "contact direct cu persoanele cu dizabilităţi" are un impact semnificativ asupra atitudinilor şi cunoştinţelor noastre despre dizabilităţi", susţin reprezentanţii UBB.

La lansarea primei hărţi interactive "pentru simţuri, inimă şi minte", după cum o cataloghează creatorii ei, sunt aşteptaţi să participe toți studenții UBB dornici să contribuie cu idei și muncă efectivă în acțiunea "Simte Hasdeu". Organizatorii le recomandă să meargă într-o ținută lejeră și să aducă cu ei materiale de lucru precum cuie, sfoară, cutter sau piuneze. 

Copiii de la Asociația Autism Transilvania le vor pregăti câte un ceai cald, iar cei de la Biroul pentru Studenți cu Dizabilități vor aduce prăjiturelele pentru ceai. 

Comenteaza