Premii de 20.000 de euro la concursul de arhitectură al BCU
- Scris de Cristina Pirvu
- 15 Dec 2010, 00:24
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
“Concursul Internaţional de Soluţii” pentru construirea unui corp nou de clădire, unde ar urma să fie depozitate o parte dintre volumele Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) Lucian Blaga, şi-a desemnat câştigătorii, după ce în competiţie au fost înscrise 102 proiecte de arhitectură.
Concurenţii şi-au expus lucrările de arhitectură la etajele I şi II ale BCU începând cu vinerea trecută, iar un juriu format din arhitecţi consacraţi din România, Franţa şi Austria a decis cele mai bune proiecte pentru realizarea unui nou depozit de carte al BCU. “Juriul a decis să nu acorde premiul I, considerând că nici un proiect nu a răspuns integral cerinţelor temei de concurs, în schimb, a decis acordarea a două menţiuni în valoare de câte 2.000 de euro pentru două proiecte care s-au evidenţiat prin originalitatea şi unicitatea soluţiilor propuse”, au transmis reprezentanţii BCU.
Astfel, proiectul depus în concurs de arhitectul Johannes Bertleff şi societatea Exibit Arhitectura a câştigat premiul II în valoare de 6.000 de euro. De asemenea, arhitectul Lucian Pârvulescu a obţinut premiul II datorită proiectului său de construcţie a unui corp nou pentru BCU. Premiul III în concurs, în cuantum de 4.000 de euro, a fost obţinut de arhitectul Vlad Sebastian Rusu, iar cele două menţiuni în valoare de câte 2.000 de euro au fost atribuite arhitecţilor Cristina Constantin, de la firma Abrupt Arhitectura, şi Bogdan Brădăţean, de la AND Birou de Arhitectură. Premierea câştigătorilor va avea loc lunea viitoare, de la ora 11:00, la BCU.
Concursul de proiecte arhitecturale pentru construcţia unui nou depozit al bibliotecii a fost lansat în luna octombrie a acestui an de BCU, în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România. BCU va construi un corp nou de depozit, cu acces liber la raft, în valoare de trei milioane de euro, unde vor fi depozitate volumele din următorii 50 de ani. Clădirea va include o sală de conferinţe şi ateliere de multiplicare, legătorie şi digitizare, dar şi un parking. Clădirea va fi ridicată pe un teren de 1.200 metri pătraţi.

Comenteaza