Preţ de Cluj: 13.000 de euro pentru un rinichi

Preţ de Cluj: 13.000 de euro pentru un rinichi
Un tânăr student clujean este cercetat de poliţişti după ce a încercat să-şi vândă, prin intermediul Internetului, un rinichi şi un testicul.

 Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) din Poliţia Municipiului Cluj-Napoca au întocmit un dosar penal pe numele Cristian Sorin Lung, un student clujean de 23 de ani, pentru intenţia acestuia de a-şi vinde un organ intern. Tânărul a fost prins în flagrant delict la sfârşitul săptămânii trecute.

 

Poliţiştii BIC, în colaborare cu o echipă de ştiri a postului local de televiziune NCN, l-au prins în flagrant pe Lung în timp ce primea un avans de 1.000 de euro în vederea rezervării unui rinichi, pentru un transplant. Acţiunea a fost organizată în 12 iunie, în jurul orei 11.00, în parcul din spatele Teatrului Naţional. Tânărul a fost racolat de pe Internet de către una din jurnalistele postului TV, după mai multe căutări de donatori locali de organe. “24 de ani, perfect sănătos, donez urgent rinichi” era unul din zecile de anunţuri postate de către studentul clujean, “la pachet” cu un testicul. “Din Cluj erau 5-6 persoane care donau organe, însă doar el a putut fi contactat. Mi-a spus să-l resun după ce i-am povestit că unchiul meu e grav bolnav şi are nevoie urgentă de un transplant de rinichi”, a declarat jurnalista, sub protecţia anonimatului. Aceasta a constatat că un rinichi poate fi cumpărat la 30-40.000 de euro, însă la negociere a ajuns la 13.000 de euro.

 

Echipa de ştiri a sesizat poliţiştii, care, coordonaţi de şeful BIC şi de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, au demarat acţiunea de prindere în flagrant delict. Prima întâlnire cu Lung a avut loc la începutul lunii, după mai multe insistenţe ale tânărului în vederea stabilirii unei înţelegeri cum că aceştia ar fi prieteni şi care să le permită să treacă testele Comisiei de Etică şi Transplant (CET) a Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj.

 

După alte câteva zeci de telefoane, în care tânărul era foarte nerăbdător în a-şi vinde organul, din cauza unor rate pe care le avea de plătit, jurnalista s-a întâlnit cu el pentru a-i achita un avans de 1.000 de euro. Banii, primiţi de la BIC, erau marcaţi cu o substanţă specială. Lung se afla în parc împreună cu un martor, Emanuel Dreve, care a semnat pe o foaie primirea sumei, după care a intervenit poliţia. 

 

Lung a recunoscut primirea banilor, după care a fost condus la audieri. Cercetarea se face în stare de libertate, dosarul urmând a fi prezentat Parchetului cu propunere de trimitere în judecată, în două zile. Potrivit prevederilor nr. Legii 96/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, postarea de anunţuri privind donarea de organe în vederea obţinerii de foloase materiale se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, vânzarea urmând a fi pedepsită cu 3-5 ani.

 

Pentru că Lung şi-a recunoscut vina, pedeapsa acestuia poate fi înjumătăţită. Solicitat de ZIUA de CLUJ, tânărul a declarat că şi-a angajat avocat. “Am discutat cu băieţii (anchetatorii, n. red.) şi am vorbit cu cine trebuie. Nu m-am aşteptat la flagrant şi ştiu, de la poliţie, totul despre jurnalistă. S-ar putea să moară totul la poliţie pentru că am cât de cât relaţii în Cluj”, a declarat Lung. Tânărul a menţionat că a vrut să o ajute pe jurnalistă şi că, probabil, ar fi donat rinichiul. “Cu toate relaţiile lui, dosarul va ajunge în instanţă în două zile”, susţin poliţiştii.

 

Exclud câştigurile financiare

 

CET şi-a intrat în drepturi din 2007, intervievând fiecare pereche de pacienţi înainte de a proceda la un transplant pentru a descoperi motivaţia reală a donatorului. “Legea spune că niciun transplant nu poate fi realizat dacă donatorul urmează să beneficieze de anumite câştiguri financiare sau de orice altă natură. La fiecare comisie, cel puţin un pacient este respins din acest motiv. Persoana care a fost prinsă în flagrant menţionase că

s-a înfăţişat unei astfel de comisii un pacient dintr-un judeţ. în urma verificărilor noastre, am ajuns la concluzia că, în ultimii doi ani, nu am avut niciun pacient care să provină din judeţul menţionat de tânăr”, a declarat Dan Luscalov, coordonator naţional de transplant.

 

Tentaţii mari de îmbogăţire pe seama transplanturilor

 

Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj are 1.000 de pacienţi pe listele de aşteptare care necesită de urgenţă un transplant de rinichi şi 47 de persoane transplantate de la începutul anului.

 

Oricare poate deveni o sursă bună de venit pentru un donator disperat să câştige nişte bani. “Am avut multe cazuri când au venit la noi pacienţi care au spus că vor să doneze organe şi se interesau de preţuri. Alţii declarau că primitorul organului nu are bani să îi dea donatorului, dar că îi va facilita angajarea la o anumită firmă. Le-am explicat tuturor că nu au dreptul să doneze contra-cost. Comisia de Etică şi Transplant (CET) respinge aproape de fiecare dată cel puţin un astfel de donator”, a explicat Dan Luscalov, coordonator naţional de transplant la Cluj.

 

Rinichiul şi ficatul sunt organe care pot fi transplantate de la un donator în viaţă, de aceea încercări de tranzacţionare cu rinichi sunt cele mai frecvente. Pentru a evita cazurile de organe vândute, specialiştii au înfiinţat CET, menită să controleze afacerile cu organe.

 

“Pacientul şi donatorul se prezintă în faţa Comisiei pentru a stabili motivaţia exactă pentru care ultimul acceptă să doneze. Unii donatori sunt membri ai familei, alţii pot fi prieteni, dar este obligatoriu să doneze benevol şi fără vreun beneficiu. De aceea, din comisie face parte şi un psiholog capabil să identifice dacă persoana minte sau nu”, a completat Luscalov. (P.F.)

Comenteaza