Preţurile au scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv

Preţurile au scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv
Preţurile de consum au scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a ieftinirii alimentelor, astfel că rata anuală a inflaţiei a coborât la 4,85%, ajutată şi de eliminarea efectului de bază din iulie 2010, când a fost majorată TVA, reiese din datele publicate miercuri de INS.

În iulie anul trecut, când TVA a fost modificată de la 19% la 24%, preţurile au urcat cu 2,6% faţă de luna anterioară.

În iulie 2011, preţurile au coborât per total cu 0,35% faţă de luna anterioară, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu aproape 2%, serviciile s-au scumpit cu aproape un punct procentual, iar preţurile pentru mărfurile nealimentare au urcat cu 0,44%.

Din categoria mărfurilor alimentare, cele mai mari reduceri au fost înregistrate la legume şi conserve de legume, care s-au ieftinit cu aproape 15%. În această subcategorie, cartofii s-au ieftinit cu aproape 5%, iar preţurile la alte legume şi conserve de legume au coborât cu 20,4%.

O reducere cu 5,36% a preţurilor a fost înregistrată la fructe şi conserve din fructe.

La polul opus, creşteri de preţuri au avut loc la ouă (+2,34%) şi mierea de albine (+1,3%).

Celelalte categorii de mărfuri au înregistrat variaţii de preţ nesemnificative, în limita unui punct procentual.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,44% în luna iulie, creşterea fiind determinată în mare parte de scumpirea la tutun şi ţigări, cu 1,91%, dar şi la combustibili, cu 0,65%.

La servicii, cele mai mari creşteri de preţ au fost înregistrate la categoriile apă, canal şi salubritate (+3,71%), transport aerian (+1%) şi telefonie (+1%).

De la începutul acestui an preţurile au urcat cu 2,39%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit recent în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 5,1% la 4,6%, şi prognoza pentru 2012, de la 3,6% la 3,5%.

În luna mai BNR majorase prognoza de inflaţie pentru anul în curs de la 3,6% la 5,1%, iar pe cea de anul viitor de la 3,2% la 3,6%.

Ţinta băncii centrale pentru inflaţia din acest este de 2-4%.

 

Etichete
Comenteaza