Prima ninsoare la Cluj GALERIE FOTO

Prima ninsoare la Cluj GALERIE FOTO
Clujenii au avut parte în aceasta dimineaţă de o surpriză: prima zăpadă din această iarnă la Cluj, în urma unei ninsori de azi-noapte.
Conform firmelor care se ocupă de deszăpezirea din municipiu, Rosal, respectiv Brantner Vereş, ninsorea a început la 4 dimineaţa.

Autorităţile clujene au anunţat de acum câteva săptămâni că sunt pregătite să ia măsurile necesare pe timp de ninsoare, respectiv zăpadă.

Până la această oră nu au fost înregistrate incidente majore.

"În cadrul Primăriei există un Birou de Deszăpezire, iar inspectorii din cadrul acestuia se asigură că firmele care deţine contractul de deszăpezire au utilajele pregătite să intervină, după 15 noiembrie. Până acum nu a fost cazul, probabil că aseară însă au intervenit, oraşul este curat", a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Citiţi aici detalii despre cum s-a intervenit pentri deeszăpezirea străzilor din municipiu.

Comenteaza