Primăria “a scăpat” de la demolare blocul de pe Negoiu

Primăria “a scăpat” de la demolare blocul de pe Negoiu
Două greşeli imense de procedură juridică din partea reprezentanţilor primăriei au dus la închiderea definitivă a dosarului privind demolarea unui bloc ilegal.
Celebrul bloc de pe strada Negoiu nr.16, ai cărui constructori au fost amendaţi de Emil Boc cu suma de 100.000 de lei pentru că nu deţineau autorizaţie, a rămas “în picioare” în urma procesului intentat de municipalitate pentru demolarea lui deoarece două acte esenţiale au fost depuse la instanţă cu întârziere de către un jurist al Primăriei Cluj-Napoca. Juristul nu mai lucrează în primărie şi spune acum că şi-a făcut datoria, dar că, la rândul său, a aşteptat ca actele să fie semnate de alte persoane din instituţie.

Municipalitatea a demarat în 2006 o acţiune judecătorească pentru desfiinţarea construcţiei de pe strada Negoiu nr.16. Reprezentanţii primăriei şi-au motivat acţiunea prin faptul că beneficiarul construcţiei, Tudor Manole, “a achitat amenda stabilită în sarcina sa, însă nu a luat măsurile necesare pentru a intra în legalitate, ba, mai mult, a continuat lucrările de construire, astfel că blocul de locuinţe este, în prezent, finalizat”. Amenda de 100.000 de lei a fost aplicată de fostul primar Emil Boc în 2006. În cadrul procesului, Manole a cerut respingerea acţiunii primăriei şi obligarea acesteia la emiterea autorizaţiei de construcţie.

Judecătoria a suspendat în 2007 judecarea procesului privind demolarea până la soluţionarea separată a cererii de emitere a autorizaţiei lui Manole. Aceasta din urmă a fost respinsă în octombrie 2007 ca netimbrată. Însă cererea de repunere pe rol a cauzei suspendate privind demolarea a fost formulată de reprezentanţii primăriei abia în noiembrie 2008, la mai bine de un an de când expirase suspendarea. Din această cauză, judecătoria a respins acţiunea municipalităţii, considerând-o perimată.

Primăria a atacat cu recurs, unica cale de atac în acest gen de speţe, sentinţa judecătoriei pronunţată în 24 martie 2009. Însă decizia tribunalului arată că recursul a fost promovat în data de 1 aprilie 2009, iar termenul legal prevăzut de lege era de cinci zile de la pronunţare. Aşadar, municipalitatea a pierdut irevocabil procesul intentat lui Tudor Manole.

Consilierul juridic Anamaria Măstăcăneanu, care a reprezentat Primăria Cluj-Napoca, a părăsit administraţia locală imediat după finalizarea procesului privind demolarea, fiind acum avocat stagiar. Măstăcăneanu spune că a plecat din primărie pentru a urma cariera de avocat şi că şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu drept consilier juridic. “Eu mi-am făcut datoria. Se poate verifica pe acte. Nu am nimic să-mi reproşez. Nu puteam depune cererea de recurs semnată numai de mine. Mai trebuiau trei-patru semnături din primărie, printre care şi a primarului”, a spus jurista.

Reprezentanţii municipalităţii susţin că Anamaria Măstăcăneanu trebuia să insiste pentru semnarea actelor la timp. “Juristul care s-a ocupat de caz a respectat circuitul birocratic al actelor, punându-le în mapele care circulă la viceprimari şi primar. Consilierul juridic ar fi trebuit să atenţioneze că este vorba de acte ce trebuie semnate urgent, nu să le pună între cele normale. Astfel, s-a depăşit termenul de cinci zile pentru depunerea recursului”, a explicat purtătorul de cuvânt al primăriei, Oana Buzatu. Potrivit deciziei tribunalului, actele Primăriei Cluj-Napoca au ajuns la instanţă cu o întârziere de trei zile. Contactat de ZIUA de CLUJ, beneficiarul construcţiei, Tudor Manole, a închis telefonul după ce a auzit că este întrebat de procesul cu primăria.

Comenteaza