Primarul din Florești, condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu

Primarul din Florești, condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu

Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, pentru efectuarea unor plăți nelegale a serviciilor de curățenie stradală și deszăpezire din comună.

Potrivit clujust.ro, Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat sentința în dosarul în care alături de Horia Șulea sunt inculpați și fostul primar, Ioachim Vancea, dar și directorul tehnic din Primăria Florești, Florin Zanc. Primarul și fostul primar sunt acuzați de abuz în serviciu, iar funcționarul public din Primăria Florești, de complicitate la abuz.

Sentința pentru cei trei inculpați este de 3 ani de închisoare cu suspendare, dar decizia nu este definitivă. De asemenea, instanța a dispus ridicarea sechestrului asigurator de pe bunurile primarului și ale fostului primar.

Primarul Horia Șulea a declarat pentru sursa citată că este ”siderat de sentință” și că așteaptă motivarea pentru a o ataca.

În acest dosar cei doi primari sunt acuzați de abuz în serviciu pentru că au efectuat plăți pentru servicii de curățenie stradală și deszăpezire către anumite firme ( SC Vaserg G SRL, SC VSG Construcţii SRL şi Lukacom Invest SRL), fără ca să existe contracte de achiziție pentru aceste servicii, în anii 2010, 2012 și 2013. Prejudiciul este estimat la 270.000 de lei.

Comenteaza