Primarul Emil Boc a lăsat toba pentru lopata de bibimbap

Primarul Emil Boc a lăsat toba pentru lopata de bibimbap

Primarul Emil Boc, ambasadorul Coreei de Sud şi viceprimarul oraşului Suwon, înfrăţit cu Cluj-Napoca, au pregătit o jumătate de tonă de specialități asiatice.

În Piaţa Muzeului din Cluj-Napoca, s-a dat startul primului Festival Româno – Coreean, care marchează aniversarea a 20 de ani de înfrăţire dintre oraşele celr două orașe. Şase bucătari din Suwon au pregătit într-o tavă de inox de mari dimensiuni un preparat tradiţionat sud coreean, bibimbap, care conţine cel puţin 50 de ingrediente.

Amestecarea acestora în tavă a fost realizată cu lopeţi din lemn de către primarul Emil Boc, ambasadorul Coreei de Sud în România, Kim Yong Ho, viceprimarul oraşului Suwon, Cho Chung - Sik, viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, membri ai delegaţiei coreene şi reprezentanţi ai municipalităţii clujene, care au purtat şorţuri şi bonete.

„Sărbătorim 20 de ani de înfrăţire între Cluj-Napoca şi Suwon, iar oaspeţii noştri ne-au pregătit o surpriză, un preparat tradiţional coreean, bibimbap, care este unul foarte gustos. Este un semn al colaborării pentru ce înseamnă trecutul, prezentul şi viitorul relaţiilor noastre. Este un moment frumos care arată că, deşi avem distanţe mari între Cluj-Napoca şi Suwon, distanţele dintre inimile oamenilor sunt foarte apropiate”, a spus Boc.

Ambasadorul Coreei de Sud a declarat că a venit la post în România în urmă cu o lună şi jumătate, fiind deosebit de onorat să participe la Festivalul Cluj-Suwon. „Cluj-Napoca este un oraş activ, iar relaţiile bune dintre acesta şi Suwon reprezintă şi relaţiile bune dintre Coreea de Sud şi România”, a spus diplomatul.

Directorul Cantinei Primăriei Cluj-Napoca, Gelu Vişan, a precizat că bibimbap-ul pregătit a cântărit aproape o jumătate de tonă, conţinând cel puţin 50 de ingrediente. „La bază sunt orezul, legumele, mirodeniile, apoi ciuperci, carne de vită, ulei de susan şi sos de soia şi o pastă condimentată din ardei iute. Este un produs foarte sănătos”, a explicat Vişan.

Porţiile de mîncare rezultate au fost împărţite gratuit clujenilor, dar şi turiştilor prezenţi în Piaţa Muzeului. Festivalul Cluj-Suwon are loc în perioada 3-7 iulie, fiind programate degustări, evenimente culturale, muzică de jazz, expoziţii de fotografie, de produse ale meşteşugarilor, dar şi demonstraţii de caligrafie sau vestimentaţie tradiţională coreeană şi românească.

Declaraţia internaţională de înfrăţire între oraşul Suwon şi municipiul Cluj-Napoca a fost semnată la 17 iunie 1999, Suwon fiind un oraş aflat la 30 km de Seul, capitala Coreei de Sud, cu o populaţie de 1,1 milioane de locuitori.

Comenteaza