Primii candidaţi pentru Arhiepiscopia Albei, desemnaţi la Cluj săptămâna viitoare

Primii candidaţi pentru Arhiepiscopia Albei, desemnaţi la Cluj săptămâna viitoare
Primii doi, maxim trei candidaţi, la rangul de arhiepiscop ortodox al Alba-Iuliei, vor fi desemnaţi săptămâna viitoare la Cluj, de către ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Şedinţa Sinodului Mitropolitan şi consultarea cu Adunarea Eparhială a Alba-Iuliei vor avea loc între 9-10 mai la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca şi vor fi prezidate de mitropolitul Andrei, care în această calitate este şi locţiitor de arhiepiscop al Alba-Iuliei.

Sinodul Mitropolitan va propune doi candidaţi, iar în urma consultărilor cu Adunarea Eparhială, mai poate fi adăugat, fără a fi obligatoriu, un candidat.

După o săptămână de la desemnarea candidaţilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), care poate propuen de asemenea încă un candidat, va alege viitorul arhiepiscop ortodox de Alba.

Scaunul de arhiepiscop al Alba-Iuliei a rămas vacant în 25 martie, după ce fostul arhiepiscop al Eparhiei, Andrei Andreicuţ, a fost instalat ca arhiepiscop şi mitropolit al Clujului.

Arhiepiscopia Alba-Iuliei cuprinde judeţele Alba şi Mureş şi face parte din Mitropolia Clujului, Albei, crişanei şi Maramuereşului.

Conform Statutului BOR, la rangul de arhiepiscop sunt eligibili episcopii, care conform noilor prevederi statutare, trebuie să aibă 7 ani vechime în Eparhie, dar şi preoţii călugări arhimandriţi şi preoţii văduvi prin deces, doctori sau licenţiaţi în Teologie, care au dat dovadă de o conduită religioasă, morală şi misionar-administrativă deosebită.

Comenteaza