Principele Nicolae a ajuns, pe bicicletă, la Cluj. Zeci de copii din mediul rural au primit cărţi cadou GALERIE FOTO

Principele Nicolae a ajuns, pe bicicletă, la Cluj. Zeci de copii din mediul rural au primit cărţi cadou GALERIE FOTO
Principele Nicolae pedalează peste o mie de kilometri alături de campionul naţional Alex Ciocan şi de alţi ciclişti, în cadrul unei campanii dedicate promovării lecturii la nivel naţional. Astăzi, cicliştii au ajuns la Cluj-Napoca, acolo unde le-au oferit câtorva zeci de copii din mediul rural volume de cărţi, dar le-au explicat şi importanţa pe care o are preţuirea lecturii.

Turul ciclist caritabil "Cărţile copilăriei pe bicicletă" a început în 23 aprilie la Sighetul Marmaţiei şi se va încheia la Constanţa la începutul lunii mai. Principele Nicolae s-a alăturat cu gândul de a promova lectura în rândul românilor, iar traseul de peste 1000 de kilometri a fost chiar propunerea sa.

"Astăzi am făcut cam 60 de kilometri. E destul de dificil, cu dealuri, cu vereme, cu absolut tot. Este o distanţă foarte lungă, dar mă simt foarte bine acum şi cei din echipa care va veni cu mine sunt foarte buni şi mergem împreună cât putem cu viteză. La Sighetul Marmaţiei a fost nebunie, fiecare copil a fost foate fericit şi am avut o atmosferă foarte plăcută acolo şi mă bucur să văd că cei mici reacţionează aşa. Prin această campanie vrem să strângem bani pentru fundaţie, să promovăm lectura, să promovăm sportul între copii, dar nu numai, ci şi între comunităţi, părinţi, profesori. Eu am propus traseul şi cred că echipa mea a spus că sunt nebun, dar da, cu entuziasmul meu am convins", a afirmat el.

La Cluj-Napoca, zeci de copilaşi din mai multe sate din judeţ, dar şi din municipiu au primit cărţi în cadrul acestei campanii, iar cei mai pasionaţi dintre micii cititori au fost premiaţi cu biciclete şi ghiozdane cu rechizite.

"Ne bucurăm că şi noi, cei din mediul rural, am putut să venim să întâlnim familia regală şi este o plăcere pentru noi să îl ascultăm pe prinţul Nicolae", a declarat Adela Lepşa, învăţătoare în Mărişel.

Cei mai încântați au fost, bineînţeles, micuţii, care au primit cu bucurie cărţile şi steguleţele oferite de principele Nicolae.

Potrivit statisticilor, 53,3% dintre români au probleme de alfabetizare şi, prin urmare, scopul campaniei „Cărtile copilăriei pe bicicletă" este obţinerea susţinerii necesare pentru a se putea implementa proiectul la nivel naţional.

Persoanele care nu practică ciclismul şi care doresc să se implice în proiect pot accesa profilurile de fundraising ale bicicliştilor create pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta şi susţine cauza cu o donaţie online. Fiecare sumă donată ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul naţional de lectură "Cărţile copilăriei", prin care Asociaţia Curtea Veche realizează donaţii de carte şi creează cluburi de lectură în comunităţi din medii defavorizate.

Comenteaza