DISTRIBUIE
Un clujean din Turda a fost surprins de poliţişti şi este acuzat pentru deţinerea ilegală a unei cantităţi de aproximativ patru kilograme de mercur. Deţinerea acestei substanţe de către persoane fizice este interzisă prin lege.
Clujeanul prins de poliţişti, Claudiu C. (43 ani), a depozitat cantitatea de mercur în locuinţa unui prieten şi le-a declarat poliţiştilor că a găsit-o în urmă cu aproape cinci ani în subsolul imobilului în care locuieşte. El a adăugat că, iniţial, substanţa a aparţinut tatălui său, în prezent decedat. Posesia de mercur de către persoanele fizice este strict interzisă printr-o lege din 2003, substanţa fiind considerată periculoasă pentru organismul uman, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Gina Pop.
DISTRIBUIE
Comenteaza