Procesiune greco-catolică din centru în Gheorgheni, de “Sfânta Marie Mică”
- Scris de Ovidiu Cornea
- 08 Sep 2011, 00:04
- Eveniment
- Ascultă știrea

Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla va organiza astăzi o procesiune la care sunt invitaţi clericii şi credincioşii de acest rit. Procesiunea începe la ora 09:00 la catedrala "Schimbarea la faţă", de pe Bulevardul Eroilor, iar credincioşii vor merge până la mănăstirea greco-catolică a Surorilor Maicii Domnului (foto) din cartierul Gheorgheni, care îşi sărbătoreşte astăzi hramul. Procesiunea va fi condusă de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, iar la ea urmează să participe preoţi, surori din Congregaţia Maicii Domnului, călugări şi credincioşi, conform unui comunicat transmis de Departamentul pentru imagine şi relaţii cu mass-media al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla.
Procesiunea continuă tradiţia pelerinajelor greco-catolice la sanctuarele mariane organizate cu ocazia marilor sărbători ale Maicii Domnului, potrivit sursei citate. Programul de rugăciune la mănăstirea respectivă a început miercuri seară, cu mai multe slujbe religioase. Astăzi, de la ora 09:00 va începe procesiunea de la catedrala greo-catolică din centru, iar la ora 10:00 episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla va oficia Liturghia Arhierească la mănăstirea de acest rit din cartierul Gheorgheni.
La mănăstirea clujeană "Adormirea Maicii Domnului" de la Nicula sunt aşteptaţi, de asemenea, numeroşi credincioşi ortodocşi. "În general, la fiecare sărbătoare închinată Maicii Domnului e un aflux mare de credincioşi (la Nicula - n. red.)", a precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, preotul Bogdan Ivanov. Mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ, va sluji mâine la mănăstirea Rozavlea din judeţul Maramureş, în timp ce episcopul-vicar Vasile Someşanul va oficia Liturghia Arhierească la mănăstirea de la Piatra Fântânele, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită în fiecare an pe data de 8 septembrie, fiind prima sărbătoare din cuprinsul anului bisericesc, care a început pe data de 1 septembrie.
Maica Domnului i-a avut ca părinţi pe Drepţii Ioachim şi Ana, care înaintaseră în vârstă, însă nu aveau copii, ceea ce era considerat un blestem din partea lui Dumnezeu. Ei se roagă intens, iar conform Tradiţiei, Arhanghelul Gavriil îi înştiinţează că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa şi că pruncul care se va naşte se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale şi va fi un vas ales al lui Dumnezeu, conform crestinortodox.ro. Praznicul de astăzi, sărbătorit încă din secolul al V-lea, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători dedicate Maicii Domnului, alături de Adormirea Maicii Domnului - "Sfânta Marie Mare" (15 august) şi de Buna Vestire (25 martie).