Procesul dintre Impact şi Consiliul Local s-ar putea muta la altă instanţă

Procesul dintre Impact şi Consiliul Local s-ar putea muta la altă instanţă
La termenul de azi de la secţia civilă a Tribunalului Cluj, atât avocatul societăţii Impact Developer, cât şi reprezentantul Primăriei au pus în discuţie declinarea cauzei către Tribunalul Comercial, având în vedere prevederile noului Cod Civil.

Reprezentanul Primăriei, şeful Biroului de achiziţii publice, Lucia Lupea, a solicitat amânarea cauzei, pentru că în 16 ianuarie are loc o licitaţie pentru angajarea unui avocat care să apere inresele Consiliului Local.

Instanţa a rămas în pronunţare pe această chestiune.

Impact a solicitat instanţei rezilierea contractului în participaţiune cu Consiliul Local pentru realizarea cartierului Lomb, solicitând şi daune de 58 de milioane de euro.

 

Comenteaza