Procurorul ”Portocală”, exclus din magistratură

Procurorul ”Portocală”, exclus din magistratură
Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marţi, excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, acuzat, printre altele, că a luat legătura cu un suspect în mai multe dosare.

Procurorul Mircea Negulescu urmează să fie exclus din magistratură, au decis marţi membrii Secţiei pentru procurori ai Consiliului Superior al Magistraturii, pentru săvârşirea a cinci abateri din şapte care i s-au imputat, au precizat pentru MEDIAFAX surse din cadrul instituţiei.

Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Inspecţia Judiciară a demarat trei cercetări disciplinare în cazul magistratului, fiind suspectat că, printre altele, ar fi cerut unui alt procuror informaţii cu privire la unele interceptări dintr-un dosar. În spaţiul public au apărut mai multe înregistrări din discuţii pe care le-ar fi avut cu părţi din dosare, aceste aspecte constituind subiectul unor cercetări al Inspecţiei Judiciare.

În una dintre înregistrări, Mircea Negulescu îi cerea unui martor cu identitate protejată să semneze un denunţ împotriva omului de afaceri Sebastian Ghiţă, iar acesta din urmă îi spune că „anul trecut scriam de Cosma şi se duce nevinovat la puşcarie".

De asemenea, în spaţiul public au apărut şi conversaţiile dintre magistrat şi Andreea Cosma, cea pe care la un moment dat a anchetat-o. Deputatul Andreea Cosma a susţinut că procurorul i-a făcut avansuri, iar atunci când le-a refuzat, magistratul a ameninţat-o că o va trimite la închisoare, odată cu tatăl său, Mircea Cosma, fostul preşedinte al CJ Prahova, şi fratele său, fostul deputat Vlad Cosma.

Prima cercetare a fost declanşată de către Inspecţia Judiciară în 15 martie 2017, pentru încălcarea îndatoririi de a se abţine de la instrumentarea unui dosar, deşi era apropiat de părţi din cauza respectivă. Potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, această abatere are ca efect tergiversarea judecăţii.

„În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul nu a respectat îndatorirea de a se abţine în cursul instrumentării unui dosar penal deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii din subiecţii procesuali implicaţi în cauză, aspect care se circumscrie cazului de incompatibilitate", a precizat Inspecţia Judiciară la acea vreme, printr-un comunicat de presă.

O altă acţiune disciplinară exercitată faţă de procurorul Mircea Negulescu a avut loc în 25 aprilie 2017.

„În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul, în cadrul unei discuţii telefonice purtate cu soţia unei persoane cercetate penal, a exprimat o serie de opinii cu încălcarea standardelor de conduită impuse magistraţilor; limbajul utilizat de către procurorul cercetat este de natură a contraria şi indigna fiind vizibilă implicarea sa în desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, pot crea îndoieli în rândul opiniei publice cu privire la obiectivitatea, independenţa, imparţialitatea şi integritatea magistratului procuror", au punctat reprezentanţii Inspecţiei Judiciare.

Sursa citată a subliniat că procurorul Negulescu a făcut şi aprecieri defăimătoare la adresa magistraţilor învestiţi cu soluţionarea unor cauze penale, a manifestat preocupare pentru identificarea unui martor cu identitatea protejată, a dezvăluit date din dosare penale. În sarcina sa se mai reţine că acesta a opinat în sensul formulării unei plângeri penale de către un inculpat împotriva procurorului de caz şi a dat indicaţii privind conţinutul plângerii şi organul competent de a o soluţiona.

Pe 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară a pus în aplicare o nouă acţiune disciplinară faţă de Mircea Negulescu. De data aceasta, magistratului suspendat i se impută faptul că a dat dovadă de un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate în sediul Parchetului, în afara cadrului legal ce reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a maniferstat o atitudine agresivă faţă de unul dintre partenerii de discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica demararea unor cercetări penale.

 

Comenteaza