Profesorii de geografie învaţă pe bani europeni să utilizeze instrumente interactive de predare

Profesorii de geografie învaţă pe bani europeni să utilizeze instrumente interactive de predare
Un proiect adresat profesorilor de geografie preuniversitari prin intermediul căruia aceştia vor putea învăţa să folosească instrumente interactive de predare a geografiei şi a geomaticii a fost demarat de Universitatea Babeş-Bolyai, prin Facultatea de Geografie.
Proiectul, intitulat "GeoSpace: Centrul de Geomatică destinat pregătirii
complementare a cadrelor didactice preuniversitare din domeniul Geografiei" beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă de 12,10 milioane de lei, din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU 2007-2013).

Metodele de predare respective sunt folosite la nivel european şi sunt promovate de Uniunea Europeană şi de Agenţia Spaţială Europeană, însă sunt inexistente în prezent în învăţământul din România, precizează reprezentanţii UBB.

Grupul ţintă al proiectului este format din profesori titulari şi suplinitori de geografie, din mediul preuniversitar, din cele 12 judeţe ale regiunilor de dezvoltare Nord-Vest şi Centru.

Comenteaza