Profesorul acuzat de hărţuire sexuală a fost suspendat de universitate
- Scris de Florentina Tatar
- 02 Iul 2011, 01:24
- Eveniment
- Ascultă știrea

"Începând cu data de 22.06.2011, domnului Parpucea Ilie, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), Catedra de Statistică-Previziuni-Matematică, i se suspendă contractul individual de muncă, din iniţiativa angajatorului şi pe durata cercetării disciplinare", consemnează decizia semnată de rectorul Andrei Marga. Este invocat articolul nr. 52 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi propunerea celor de la FSEGA privind efectuarea cercetărilor faptelor. Profesorul a declanşat un adevărat scandal în momentul în care o studentă a remis presei o înregistrare video în care i se propunea o întâlnire într-o cameră de cămin în schimbul acordării notei de trecere la un examen. Parpucea apărea pe jumătate dezbrăcat, cerându-i studentei să se dezbrace, după care tânăra iese speriată pe coridor.
UBB a anunţat în aceeaşi zi că vrea să îl suspende din post pe profesor, după care o comisie de disciplină a facultăţii s-a întrunit de două ori în vederea cercetării situaţiei. Şi poliţiştii clujeni au anunţat declanşarea unei anchete. Parpucea nu s-a prezentat la nicio convocare, după care a remis un document în care invocă probleme de natură medicală pentru a-şi justifica absenţa. "Suspendarea nu înseamnă desfacerea contractului de muncă", a atras atenţia Dumitru Matiş, decanul FSEGA. Parpucea a fost în concediu medical până în 30 iunie, iar la începutul săptămânii viitoare este aşteptat din nou în faţa comisiei.