Programul zilei de 24 Ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, la Cluj Napoca

Programul zilei de 24 Ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, la Cluj Napoca

Primăria și Consiliul Local invită comunitatea clujeană și vizitatorii deopotrivă, în inima orașului, pentru a sărbători împreună Unirea Principatelor Române.

În urmă cu 161 de ani, „Mica Unire” a reprezentat piatra de temelie a Marii Uniri a României, ce avea să fie închegată 59 de ani mai târziu. În 2020, ziua de 24 Ianuarie va fi marcată la Cluj-Napoca printr-o serie de evenimente organizate la bustul domnitorului Al. Ioan Cuza, în Piața Unirii, Piața Avram Iancu și la Cinema „Florin Piersic”.

Instituția Prefectului județul Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „GEMINA” deschid manifestările dedicate Unirii Principatelor Române cu ceremonia militară și religioasă, care va începe la ora 11:00, la bustul lui Alexandru Ioan Cuza din fața Prefecturii.

Programul zilei de 24 Ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, la Cluj Napocahttps://www.facebook.com/events/1241805962675975/

Centenarul Filmului Românesc revine la Cluj-Napoca. Evenimentul se alătură sărbătorii Unirii Principatelor Române și va avea loc la cinematograful „Florin Piersic” de la ora 18:00. Evenimentul prezentat de Irina Margareta Nistor îl are ca invitat special pe marele actor și om de teatru, Dorel Vișan. Filmul difuzat în cadrul acestui eveniment va fi „Iacob” de Mircea Daneliuc, dublu nominalizat la Festivalul Filmului European din 1988 la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun actor”.

Intrarea este liberă, iar biletele pot fi rezervate gratuit online, accesând: https://eventbook.ro/film/bilete-iacob, sau pot fi ridicate de la casieria cinematografului până la ora începerii filmului, în limita locurilor disponibile.

Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca vă invită de asemenea, începând cu ora 16:00, în Piața Unirii pentru un Regal folcloric susținut de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști, urmat de un concert de folk de excepție al compozitorului și interpretului Mircea Vintilă. 

Finalul Zilei de 24 Ianuarie va fi marcat de un spectacol de artificii special în Piața Avram Iancu, începând cu ora 20:00. 

PROGRAM Piața Unirii:

Ansamblul Folcloric „Crăișorul” , Ioan Berci, Sava Negrean Brudașcu, Mariana Sfechiș, Ioana Ștețco, Maria Golban Șomlea, Lucia Potra, Ana Ilca Mureșan, Marius Ciprian Pop , Ansamblul Folcloric „Mărțișorul”, Aurel Tămaș. Acompaniază Orchestra Regal Transilvan.

19:00 - Concert Mircea Vintilă 

Program Piața Avram Iancu 

20:00 - Spectacol de artificii

Parteneri: Terapia - o companie Sun Pharma, Bergenbier, NTT Data Romania, Banca Transilvania, Coca-Cola, Farmec, Coral Impex

Parteneri media: EBS Radio, Infotrafic, Ziua de Cluj, Actual de Cluj, Clujust, Napoca News

Comenteaza