Proiect de lege pentru reducerea ratelor la creditele în franci elveţieni

Proiect de lege pentru reducerea ratelor la creditele în franci elveţieni
Cei care au contractat credite în franci elveţieni ar putea avea rate decente de plătit, după ce acestea au crescut cu mai mult de dublu în ultima vreme. Cel puţin aceasta vrea deputatul clujean independent Mircia Giurgiu.

"Multe persoane care au împrumutat în franci elveţieni aveau rate de 500 de lei de plătit iar acum trebuie să achite 1.200 de lei", spune Giurgiu. Deputatul adaugă că pregăteşte un proiect de lege, "luăm şi modelul din Ungaria", pentru a stopa creşterea cotaţiei francului elveţian. "Ba mai mult, să ajungă la o valoare apropiată de momentul când au fost făcute acele credite. În Ungaria au stopat creşterea francului elveţian", spune Giurgiu.

Proiectul ar urma să fie finalizat într-o săptămână.

Comenteaza