Protest cu luare de ostatec în Alba. S-a intervenit cu un elicopter de la Cluj VIDEO

Protest cu luare de ostatec în Alba. S-a intervenit cu un elicopter de la Cluj VIDEO
Angajaţii unei instituţii din Alba Iulia au ieşit în stradă nemulţumiţi că nu şi-au mai primti salariile de 3 luni. Un reprezentant al conducerii instituţiei a venit la faţa locului pentru a discuta cu protestarii, dar a fost luat ostatec de o persoană înarmată. Jandarmii au intervenit în forţă, fiind transportaţi cu un elicopter din dotarea Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca. Acesta este scenariul unui exerciţiu demonstrativ organizat cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Evenimentul a continuat cu alt exerciţiu demonstrativ, de această dată fiind vorba despre salvarea, evacuarea şi transportarea unei victime aflată într-o zonă muntoasă greu accesibilă. Acest exerciţiu a fost executat de echipajul Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca, în comun cu jandarmii şi salvamontiştii din judeţul Alba.

"Misiunea constă în cercetarea zonei în care se află victima, acordarea primului ajutor, îmbarcarea, transportul şi debarcarea acesteia la cea mai apropiată unitate medicală.Pentru această intervenţie, piloţii Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj - Napoca au adus elicopterul cât mai aproape de zona în care se află victima, salvatorii au asigurat-o cu ajutorul echipamentului de salvare, după care victima a fost ridicată la bordul aeronavei, iar apoi transportată la cel mai apropiat spital sau echipaj specializat al Ambulanţei sau SMURD. Această intervenţie se execută de la o înălţime de siguranţă atât pentru elicopter cât şi pentru operatorii de căutare-salvare-evacuare", au precizat reprezentanţii Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca.

Pentru exerciţiile prezentate a fost folosită aeronava MI-17 din dotarea Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj - Napoca, iar echipajul a fost format din pilot comandor Daniel Persu, pilot locotenent Ilie Giurgiu, mecanic de bord maistru militar Tiberiu Mato şi salvatorii cpt. Florian Dobre şi plt. Eduard Toth, ambii din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie.

Ziua Jandarmeriei Române este sărbătorită în data de 2 aprilie.

Comenteaza