Protestatarii din Piaţa Unirii: “Boc la lopată, Băsescu după flotă!”
- Scris de Cristina Pirvu
- 27 Ian 2012, 22:46
- Eveniment
- Ascultă știrea

Protestatarii au scandat lozinci precum "Ministru la lopată pe autostradă!", "Boc la Răchiţele, la împletit nuiele!", "Jos, Băsescu!", "Jos, guvernul Boc!", "Boc, Boc, demisia pe loc!", "Boc la lopată, Băsescu după flotă!" sau "Ieşi afară, javră ordinară!". Unul dintre manifestanţi, tânărul Mircea Varga, a venit cu mai multe plase din care a scos plăpumi şi pături pe care le-a aşezat în Piaţa Unirii. "Am venit cu plăpumile la mine ca să demonstrez că nu am unde să dorm şi că nu mai suport situaţia asta. Aş dori să mă ajute cineva să îmi găsesc un loc unde să pot dormi noapea. Eu provin dintr-o familie săracă şi nu am unde locui. Azi noapte am dormit pe Calea Floreşti, lângă piaţă, în frig", a spus Mircea Varga, în vârstă de 24 de ani. El speră "să mă vadă viceprimarul şi să mă ajute să îmi găsesc un adăpost pe timpul nopţii".