Proteste în Piaţa Unirii împotriva plagiatului: “Eu vara, NU Ponta!” VIDEO

Proteste în Piaţa Unirii împotriva plagiatului: “Eu vara, NU Ponta!” VIDEO
Aproximativ 70 de persoane au protestat ieri seară în Piaţa Unirii împotriva Uniunii Social-Liberale (USL) şi a primului ministru, Victor Ponta, care a fost acuzat că şi-a plagiat lucrarea de doctorat.

Protestatarii au avut cu ei mai multe pancarte pe care au scris: "Eu vara, NU Ponta!", "Plagiatul lui Ponta nu e giulgiul din Torino!", "Cine fură azi un ou mâine va fura un bou", "Primul ministru plagiază, hoţia legiferează", "Statul e o Poantă!", "USL plagiază acum şi loviturile de stat" sau "Citez în sistem Harvard «la preţ de criză». Cer seriozitate". Oamenii au protestat paşnic. "Vrem ca guvernul actual să ţină cont de oameni, de justiţie şi să îşi manifeste puterea acolo unde îi este locul şi să nu se mai implice în chestiunile legate de Avocatul Poporul", a declarat unul dintre protestatari.

Un alt protestatar este nemulţumit de imaginea creată de Victor Ponta ca urmare a acuzaţiilor de plagiat care i s-au adus. "Eu sunt doctorand. În momentul în care eu mă voi prezenta în străinătate cu diploma de doctor, nu voi mai avea credibilitate, având în vedere că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat, chiar dacă nu este demonstrat", a spus un alt tânăr protestatar.

 

 

Comenteaza