Proteste la Guvern și la Cotroceni după eșecul moțiunii de cenzură

Proteste la Guvern și la Cotroceni după eșecul moțiunii de cenzură

Unii protestatari care au fost, miercuri, în faţa Palatului Parlamentului, au manifestat în Piaţa Victoriei, solicitând demisia Executivului. O altă manifestaţie are loc la Palatul Cotroceni, protestatarii cerând demisia Codruţei Kovesi şi a lui Klaus Iohannis.

Protestatarii din Piaţa Victoriei solicită demisia Guvernului, fiind nemulţumiţi de faptul că moţiunea de cenzură nu a trecut, în timp ce manifestanţii din faţa Palatului Cotroceni cer demisia Laurei Codruţa Kovesi şi a preşedintelui Klaus Iohannis, scandând "Jos statul paralel".

Liderii PNL şi USR, precum şi mai mulţi parlamentari ai partidelor din Opoziţie, i-au însoţit pe protestatarii care au fost în faţa Palatului Parlamentului în marşul lor spre Piaţa Victoriei. Partidul Naţional Liberal a transmis live pe pagina de Facebook marşul, printre oameni fiind prezent şi liderul PNL, Ludovic Orban.

Moţiunea de cenzură prin care partidele Opoziţiei cereau demiterea Guvernului Dăncilă a picat miercuri la votul plenului reunit al Parlamentului. Au fost 166 de voturi pentru şi patru voturi împotrivă. Minimul necesar pentru a trece moţiunea în Legislativ era de 233 voturi pentru.

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat, după ce moţiunea de cenzură nu a trecut de votul plenului reunit de miercuri, că aleşii formaţiunii se vor alătura protestatarilor din faţa Parlamentului, care scandează împotriva Guvernului.

Potrivit paginii de Facebook a grupului civic Corupţia Ucide, lumea scandează "Ieşiţi cu noi, va fură şi pe voi" şi "Uniţi Salvăm Toată România".

Câteva mii de persoane au protestat în faţa Palatului Parlamentului, înainte ca moţiunea de cenzură să fie votată în plenul reunit. Unii manifestanţi au cerut demisia Guvernului, în timp ce alţii vor demisia preşedintelui Klaus Iohannis.

Manifestanţii din zona Parcului Izvor cer demisia Guvernului, au adus steaguri tricolore, au banderole şi pancarte cu mesaje precum "Ţara n-a votat hoţia/ Voi nu sunteţi România" şi scandează "Demisia", "Hoţii", "PSD, ciuma roşie!" sau "Nu vrem să fim conduşi de hoţi”.

O altă manifestaţie a avut loc vizavi de cea din zona Parcului Izvor, manifestanţii solicitând demisia preşedintelui Klaus Iohannis. Protestatarii scandează "Jos Iohannis" şi "Demisia". În perioada cât oamenii au fost adunaţi în acea zonă, strada Izvor a fost închisă, iar pe bulevardul Naţiunile Unite se circulă cu deviere pe Bulevardul Libertăţii, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Moţiunea de cenzură prin care partidele Opoziţiei cereau demiterea Guvernului Dăncilă a picat miercuri la votul plenului reunit al Parlamentului. Au fost 166 de voturi pentru şi patru voturi împotrivă. Minimul necesar pentru a trece moţiunea în Legislativ era de 233 voturi pentru.

 

Comenteaza