Protestul dascălilor a început cu o întârziere de o jumătate de oră

Protestul dascălilor a început cu o întârziere de o jumătate de oră
Circulaţia este restricţionată în Bucureşti în această dimineaţă din cauza protestului dascălilor, care mărşăluiesc în centrul Bucureştiului împotriva situaţiei în care se află sistemul de învăţământ.
Protestul programat la ora 11 a început cu o întârziere de o jumătate de oră, pentru că miile de dascăli sosite din toate colţurile ţării au ajuns cu întârziere în Piaţa Victoriei. La ora redactării acestei ştiri în piaţă sunt 7.000 de persoane. Acestea cer revenirea la un nivel decent al salariilor, finanţarea decentă a sistemului de învăţământ, stoparea desfiinţării “abuzive” a şcolilor şi depolitizarea sistemului de învăţământ.

Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei. Amintim, ministrul de resort, Daniel Funeriu, a fost prezent ieri la Cluj, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.
Comenteaza