Protestul halatelor albe, la Cluj
- Scris de Cristina Pirvu
- 17 Mar 2011, 23:52
- Eveniment
- Ascultă știrea

Medicii de familie clujeni au completat peste 50 de solicitări de eliberare a certificatului de conformitate necesar lucrului în străinătate în semn de protest faţă de prevederile contractului pe care vor trebui să îl semneze cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Doctorii susţin că veniturile cabinetelor vor scădea cu 40% şi că nu vor mai putea elibera reţete pentru bolnavii cronici decât o dată la trei luni.
După ce, miercuri, s-au aflat în grevă japoneză, medicii clujeni de familie au protestat ieri chiar în sediul comun al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj. "Am venit să protestăm împotriva tuturor prevederilor noului contract-cadru. Este un contract împotriva pacienţilor pentru că se va limita numărul de consultaţii şi numărul de reţete. Un pacient cronic va primi o reţetă la trei luni. Pentru un pacient acut, CJAS îmi va plăti de trei ori pe an, or un copil se poate îmbolnăvi de mai multe ori de aceeaşi boală", a declarat doctorul de familie Livia Ghiuriţan. Ea este nemulţumită şi de finanţarea cabinetelor. "Venitul cabinetelor scade cu 40%, iar medicul de familie rămâne cu un venit care nu îi asigură un trai liniştit. Media de vârstă a medicilor de la protest este de 45 ani. Nu vrem să plecăm din România, iar dacă doream asta, plecam în urmă cu 20 de ani", a mai spus Ghiuriţan.
Şi medicul de familie Stela Rogojan, din Dej, s-a alăturat protestelor. "Mereu suntem priviţi ca nişte infractori, ni se spune că nu lucrăm eficient. Sunt împotriva introducerii coplăţii pentru că va exista o categorie care cu greu îşi va putea permite să plătească. Suntem decişi să nu semnăm contractul-cadru cu CJAS de la 1 aprilie pentru că ni se închid cabinetele", a spus Rogojan. Ea crede că noul contract-cadru îi va face pe pacienţi să fie împotriva medicilor de familie. "Ne pun în opoziţie cu pacientul. Bolnavul, dacă vine cu o suferinţă, vrea să plece acasă cu o reţetă. Dacă este al 21-lea pacient într-o zi, eu nu îi pot elibera reţeta pentru că CJAS îmi impută orice act medical semnat pe zi", a spus Rogojan, care a venit la DSP cu două cereri pentru eliberarea certificatului de conformitate.
"O cerere este a mea, iar cealaltă a colegului care mă înlocuieşte. Noi nu putem pleca de la cabinet în timpul programului decât dacă suntem înlocuiţi", a spus medicul. Un alt doctor decis să nu semneze contractul cu CJAS Cluj (care se încheie pe baza contractului - cadru de la nivel naţional - n.red.) este Ioan Mureşan. "Nu putem pleca din ţară cu toţii pentru că nici cei 22 de milioane de pacienţi pe care îi avem nu pot părăsi România. Completăm formularele în semn de protest, dar s-ar putea ca în două-trei luni chiar să plecăm fiindcă veniturile unui cabinet cu 1.500 de pacienţi vor scădea cu aproape jumătate", a declarat Mureşan, nemulţumit că Ministerul Sănătăţii negociază contractul-cadru la nivel naţional cu CJAS în numele medicilor de familie. "Noi, ca medici, nu suntem primiţi la negocierile dintre CNAS şi Ministerul Sănătăţii. Cele două autorităţi hotărăsc ce e mai bine pentru medici şi pacienţi. Nu o să semnăm contractele începând cu 1 aprilie, iar pacienţii nu vor putea veni la noi pentru consultaţii sau reţete", a precizat doctorul.
Reprezentanţii CJAS Cluj sunt la curent cu protestele doctorilor, însă dau din umeri. "Ştim că sunt nemulţu-miţi de noul contract-cadru, însă nu e la îndemâna noastră să le soluţionăm problemele efectiv. Normele metodo-logice ale contractului-cadru nu sunt publicate în Monitorul Oficial. Ca instituţie, am avut o colaborare foarte bună cu medicii de familie şi le mulţumim pentru felul cum îşi fac treaba. Sperăm să revină la sentimente mai bune pentru că ar avea de pierdut asiguraţii". Conducerea DSP Cluj nu a putut fi contactată.