Protestul sindicaliştilor din sănătate, confiscat de “Tinerii mânioşi”

Protestul sindicaliştilor din sănătate, confiscat de “Tinerii mânioşi”
Vocile sindicaliştilor clujeni din educaţie şi sănătate au fost acoperite de cele ale câtorva zeci de tineri protestatari care au manifestat până în prezent în Piaţa Unirii.

Protestul membrilor Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Clujean (SLIPC) şi ai Sindicatului Sanitas a fost "confiscat" de câteva zeci de persoane care fac parte din grupul intitulat "Tinerii mânioşi". La pichetarea prefecturii care a avut loc ieri, între orele 15:00 şi 17:00, au participat aproximativ 300 de persoane, cu 100 mai puţin decât s-a anunţat iniţial.

La puţin timp după ora 15:00, când în faţa Prefecturii Cluj se adunaseră sindicalişti din sănătate şi educaţie, "Tinerii mânioşi" s-au aşezat chiar în mijlocul protestarilor. Aceştia au scandat lozincile din ultimele zile de proteste de la Cluj, şi anume "Jos, Băsescu!", "Vrem democraţie, nu oligarhie!", "Vrem spitale, nu catedrale!", "Iarna nu-i ca vara, nu te mai vrea ţara!", dar şi "Băsescu lângă Apostu!". "Segmentul tânăr se mobilizează, chiar dacă noi nu aparţinem unui sindicat. Există nemulţumiri comune, atât sindicale, cât şi cetăţeneşti. Sindicatele sunt binevenite în Piaţa Unirii, după cum şi noi suntem bineveniţi aici", a spus Adrian Dohotaru, unul dintre "Tinerii mânioşi", întrebat dacă grupul de care aparţine a încercat monopolizarea protestului.

Sindicaliştii clujeni din sănătate şi educaţie au adus cu ei pancarte pe care au scris lozinci antibăsesciene şi antiguvernamentale. Astfel, protestatarii au scris pe pancarte "Guvernul e mincinos, toate le face pe dos. Va mai ajunge la putere când va face plopul pere!", "Ce aţi luat vrem să ne daţi, dacă NU, vrem să plecaţi!", "Respect pentru sănătate şi educaţie = Respect pentru popor", "Pierdut preşedinte jucător, îl declar NUL", "Decât înc-un an cu bădica Traian, mai bine-n Afganistan!", "S-a umplut paharul, ne vărsăm amarul!", "Aţi distrus sindicatele şi acum vreţi dialog social", dar şi "Vreţi să privatizaţi, folosiţi doar bani privaţi!". Sindicaliştii au mai purtat pancarte pe care au scris "Din criză-n comă, inspectaţi, evaluaţi, cotaţi, dar neremuneraţi", "Nu privatizaţi spitalele!", "Pe bolnavi vrem să-i tratăm, nu să-i îmbălsămăm!" sau "Domnilor inspectori, câte posturi mai reduceţi pentru un hăhăit din partea cârmaciului?".

Atât profesorii, cât şi angajaţii din sistemul medical sunt nemulţumiţi de reducerile salariale de 25% care s-au făcut în iunie 2010, dar şi de blocarea posturilor din sistemul bugetar. "Sunt două sectoare foarte importante în societatea noastră, învăţământul şi sănătatea, cărora, din păcate, nu li se acordă importanţa cuvenită. Se spune că sunt priorităţi naţionale doar la modul declarativ, însă cele două sectoare sunt subfinanţate. Atât în învăţământ, cât şi în sănătate avem posturi blocate, avem şcoli desfiinţate, supraaglomerări de clase, avem desfiinţări de clase în mediul rural, avem neplata navetei colegilor din mediul rural", a declarat Lucia Cojocaru, preşedintele SLIPC. Ea susţine că la nivel naţional au loc consultări la nivelul sindicatelor pentru a porni proteste sau greve de amploare. "În momentul acesta se consultă colegii noştri de sindicat pentru declanşarea unei greve generale, iar pentru întreg sistemul bugetar dorim această formă de protest la nivel naţional", a spus Cojocaru.

Protestatarii s-au plâns din cauza reducerilor salariale din anul 2010. "Am venit pentru că vreau mărirea salariilor şi deblocarea posturilor. În 2010, câştigam mult mai bine. Mi s-au tăiat 700 de lei din salariu şi acum nu îmi ajung banii de la o lună la alta", a declarat Corina Caraba, asistentă medicală la Spitalul Clinic de Infecţioase. "Am venit pentru că sunt împotriva acestui guvern mincinos. Eu împlinesc 40 de ani în învăţământ şi am 1.500 de lei salariu. Înainte de reducerile salariale aveam un salariu de 1.800 de lei", a spus Mircea Elecheş, profesor de educaţie fizică la Şcoala "Iuliu Haţieganu".

Revendicările sindicaliştilor, înmânate prefectului

Liderii SLIPC şi Sanitas au discutat aproximativ o oră cu prefectul Florin Stamatian, căruia i-au înmânat o listă de revendicări pentru a le transmite mai departe la Bucureşti. "Am discutat punctual cu sindicaliştii ca să vedem până unde mergem şi unde este reformă şi un pas înainte în modernizarea statului şi până unde sunt revendicări strict financiare. 80% din revendicările celor din stradă sunt financiare. În ceea ce priveşte cele două sindicate, din învăţământ şi sănătate, concluzia este că trebuie făcute toate demersurile şi pe linie de sindicat şi guvernamentală să se redacteze legea sănătăţii mai specific, cu o schiţă a normelor de aplicare, iar în ce priveşte legea învăţământului, poate că este momentul, la un an de la aplicare, să fie analizată", a spus Stamatian.

 

Comenteaza