PSD, anunț despre Marcel Ciolacu: "Se află într-un spital de stat pentru analize"

PSD,  anunț despre Marcel Ciolacu: "Se află într-un spital de stat pentru analize"
| Foto: captura video

Preşedintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i s-a făcut rău, duminică, în timpul conferinţei de presă pe care o susţinea la sediul partidului.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a suferit, duminică, în timpul conferinţei de presă pe care o susţinea la sediul formaţiunii, o criză de lipotimie, posibil cauzată de căldura şi lipsa de oxigen din sală şi pe fondul unei activităţi intense din ultima perioadă desfăşurată la Parlament şi la partid, se arată într-un comunicat al PSD.

"Astăzi, în timpul conferinţei de presă, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a suferit o criză de lipotimie (stare de leşin), posibil cauzată de căldura şi lipsa de oxigen din sală, dar şi pe fondul unei activităţi intense din ultima perioadă desfăşurată atât la Parlament, cât şi la partid. Preşedintele interimar al PSD şi-a revenit la scurt timp şi a părăsit sediul PSD fără a avea nevoie de ajutor. În acest moment se află într-un spital de stat pentru analize. Vom reveni cu detalii", a transmis PSD.

Liderul PSD a fost transportat la spital după ce i s-a făcut rău, în direct, în timp ce prezenta în faţa presei propunerile din planul de relansare a economiei, intitulat ''Repornim România''.

Comenteaza