PSD se opune comasării instituţiilor culturale

PSD se opune comasării instituţiilor culturale
Reorganizarea structurilor culturale din subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj este “una total greşită” din perspectiva oficialilor filaliei clujene a PSD, care invocă tradiţia, nevoia de cultură şi necesitatea unei reorganizări eficiente gândite de specialişti.
Mai exact, este vorba despre propunerea lui Alin Tişe, liderul CJ Cluj, de fuzionare pe motive de eficienţă şi reducere a cheltuielilor a Şcolii Populare de Arte Tudor Jarda cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, a revistei Tribuna cu revista Muvelodes sau integrarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Muzeului de Artă Cluj şi Muzeului Octavian Goga Ciucea în Complexul Muzeal Judeţean. “Noi considerăm că instituţiile menţionate sunt unele de tradiţie, reprezentative, înfiinţate de către personalităţi culturale, motiv pentru care nu putem lua o asemenea decizie fără un studiu serios de necesitate”, a precizat Remus Lăpuşan, preşedinte PSD Cluj, într-un comunicat de presă. “Aceste instituţii au răspuns unei nevoi culturale şi s-au dezvoltat de-a lungul anilor, ajungând în subordinea CJ, care şi le-a asumat în sensul dezvoltării, şi nu în cel al suprimării lor. Poate este semnificativ şi faptul că în ultimii 20 de ani nu s-a înfiinţat nici o altă instituţie de cultură în Cluj”, se mai arată în comunicat.

În replică, Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, spune că aşteaptă implicare şi propuneri concrete din partea politicienilor care reprezintă interesele clujenilor. “Nu s-a discutat nici un moment despre desfiinţarea acestor instituţii. Nu am făcut decât să lansez o dezbatere publică şi să cer mai multe puncte de vedere pe această temă. Nu vrem să impunem nimic”, a declarat Tişe. “Îi aşteptăm pe liderii politici să vină cu o viziune, cu un plan concret, iar asta presupune un dialog. Dacă vor demonstra că felul în care merg lucrurile în instituţiile culturale acum este cel mai bun vor rămâne aşa, dar aştept în continuare să aducă argumente solide în acest sens”, a precizat liderul CJ Cluj.


Comenteaza