Puşti de 14 ani, prins la furat din mall. Pentru ce a riscat

Puşti de 14 ani, prins la furat din mall. Pentru ce a riscat
Un minor a fost prins joi după-masa în incinta unui complex comercial, după ce a încercat să sustragă bunuri dintr-un magazin.

"Din cercetări a reieşit că un tânăr de 14 ani din Cluj-Napoca şi-ar fi însuşit articole de încălţăminte din incinta unui complex comercial din comuna Floreşti. Asupra acestuia a fost descoperit un dispozitiv artizanal, suspectat că a fost utilizat pentru comiterea faptei", au precizat poliţiştii.

Valoarea prejudiciului cauzat, de circa 360 lei, a fost recuperat în totalitate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat", faptă prevăzută de Codul penal.

 

Comenteaza