Puterea rugăciunii! Laurențiu, șoferul de Bolt, lovit în cap de trei minori și-a revenit din comă
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Aug 2024, 17:39
- Eveniment
- Ascultă știrea

Laurențiu, șoferul de Bolt care a fost grav rănit după ce a fost atacat de trei minori, și-a revenit din comă și a fost scos de la aparate.
Acum, el este conștient, iar familia sa își exprimă recunoștința profundă pentru sprijinul primit.
Gianina Ifrim, sora lui Laurențiu, a transmis un mesaj plin de emoție pe rețelele de socializare, mulțumind tuturor celor care s-au rugat și au fost alături de familia lor în aceste momente dificile:
„Vesti bune!!! Fratele meu a fost scos de la aparate, e conștient! Vă mulțumesc pentru rugăciunile voastre, pentru tot sprijinul, pentru că ați fost alături! Sunteți minunați! Cereți ajutorul când sunteți într-o situație grea! Uitați ce mare e puterea Domnului când atâta lume se roagă.”
Laurențiu a ajuns în stare critică la spital, fiind victima unui atac violent care l-a lăsat inconștient și în comă.
Medicii au luptat pentru viața lui, iar în tot acest timp, familia, prietenii și numeroși oameni din comunitate s-au unit în rugăciune, sperând la un miracol.