Radarele fixe, reintroduse pe șoselele din România după 13 ani

Radarele fixe, reintroduse pe șoselele din România după 13 ani

România este, în prezent, singura țară din Uniunea Europeană fără radare fixe şi campioană la accidente rutiere. CNAIR vrea să reintroducă radare fixe pe drumurile naționale și autostrăzile din România. 

Montarea radarelor fixe reprezintă o cerință europeană care are ca scop descurajarea comportamentului agresiv al șoferilor. Noul sistem a fost inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență și, conform angajamentelor asumate, proiectul de lege ar trebui adoptat până la finele acestui an. CNAIR, în colaborare cu Poliția Română, ar trebui să facă sistemul funcțional în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare a noii legi.

Radarele fixe nu au mai fost folosite la noi de peste 13 ani, iar România a ajuns țara europeană cu cele mai multe accidente rutiere grave şi decese. Specialiștii cer în primul râd sancţiuni mai aspre pentru vitezomani, dar şi îmbunătăţirea sistemului în care vor funcţiona radarele fixe.

„e-Sigur” este noul sistem integrat de detecție fixă propus de Ministerul Transporturilor. Sistemul presupune montarea unor rețele de camere video fixe pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, a transmis stiri.tvr.ro.

Ministerul Transporturilor a prezentat proiectul de lege pentru sistemul numit „e-SIGUR” – „Sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, de interes național, complementar sistemelor inteligente de transport”.

Radarele fixe vor fi montate pe rețeaua CNAIR și semnalizate cu panouri montate înainte cu 500-1.000 de metri pe autostradă, 100-500 metri în afara localităților și 50-100 de metri în localitate.

Primarul de Cluj, Emil Boc, i-a cerut ministrului de Interne încă de la începutul acestui an să aprobe instalarea de RADARE FIXE în orașe, pentru a reduce numărul accidentelor rutiere cauzate de viteză. "Poate mulți o să fie supărați, susțin acum, la modificarea Codului Rutier, introducera radarelor fixe în orașe, legal, cunoscut, transparent. (...)

În trecut statul a concesionat acest serviciu către nu știu cine care le administra privat și dacă ăla era prieten cu x putea să nu-ți trimită amenda acasă. Măsura e nepopulară pentru șoferi dar salvăm vieți”, a declarat Emil Boc la începutul anului, potrivit buzznews.ro.   

Comenteaza