Radiourile şi televiziunile ar putea fi obligate să difuzeze în fiecare dimineaţă imnul României

Radiourile şi televiziunile ar putea fi obligate să difuzeze în fiecare dimineaţă imnul României
Toate radiourile şi televiziunile din România ar putea fi obligate să difuzeze în fiecare zi la ora 7 imnul în varianta integrală, potrivit unei iniţiative depuse la Camera Deputaţilor de doi deputaţi independenţi.

Proiectul legislativ a fost inițiat de deputaţii Mihai-Bogdan Diaconu şi Răzvan Tănase. ''Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României au obligaţia să difuzeze în fiecare zi de la ora 7.00 Imnul Naţional al României, varianta integrală'', propun cei doi iniţiatori. Proiectul se află în faza de consultare publică. Inițiatorii acestuia susțin că noua reglementare ar avea ca scop întărirea sentimentului naţional şi al respectului faţă de însemnele naţionale într-un moment în care acestea sunt fie lăsate uitării şi neglijate, fie chiar îndepărtate din conştiinţa publică. "Este un lucru firesc ca un stat naţional unitar să îşi afirme pe toate căile conştiinţa de sine şi valorile sale, mai ales atunci când se confruntă cu contestatari înăuntrul şi în afara graniţelor sale, iar transmiterea Imnului Naţional în fiecare zi de către furnizorii media aflaţi sub jurisdicţia României constituie un act de normalitate'', explică iniţiatorii oportunitatea acestei iniţiative în expunerea de motive

Pe de altă parte, unii membri ai CNA își arată nemulțumirea față de această propunere legislativă. Spre exemplu, Valentin Jucan, membru al CNA, spune că parlamentarii trebuie să înţeleagă că nu pot impune televiziunilor şi radiourilor private ce anume să difuzeze, precizând că trebuie retrasă iniţiativa legislativă privind obligarea posturilor să transmită în fiecare dimineaţă imnul României.

Comenteaza