Radu Bica cere din nou să fie eliberat, după trei luni de arest
- Scris de Nicoleta Nap
- 01 Feb 2012, 23:19
- Eveniment
- Ascultă știrea

La termenul de azi urmează să fie audiaţi, la cererea procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), cei patru martori: avocatul bucureştean Bogdan Aldea, Robert Droniuc, soţul Aspaziei Droniuc, precum şi proprietarul firmei de transport Fany, Ştefan Cadar, şi soţia acestuia, Olezia Cadar. Totodată, judecătorul va decide dacă Bica va fi judecat în continuare în stare de libertate. "Este înregistrată o cerere de liberare sub control judiciar. Mâine (astăzi - n. red.) urmează ca instanţa să se pronunţe asupra acesteia", a declarat Tiberiu Ban, unul dintre avocaţii care îl reprezintă pe Radu Bica.
Fostul vicepreşedinte al CJ a fost arestat preventiv în 1 noiembrie, sub acuzaţia de luare de mită, după ce ofiţerii DNA au găsit în apartamentul în care locuia la Cluj suma de 43.000 de lei. Banii, pe care Bica i-a primit de la denunţătoarea Aspazia Droniuc, erau puşi în lada unei canapele, în apartamentul lui Ştefan Cadar, proprietarul firmei de transport Fany, prieten cu fostul vice al CJ Cluj. Bica ar fi primit banii pentru a-i facilita Aspaziei Droniuc, care are o firmă de amenajări peisagistice, câştigarea unui contract de mentenanţă a stadionului Cluj Arena în 2012.
La primul termen al procesului pe fond, Radu Bica şi-a susţinut nevinovăţia, în timp ce denunţătoarea Aspazia Droniuc s-a declarat vinovată şi a cerut să fie judecată în lipsă. Bica este încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla, unde se află de aproximativ două luni, fiind transferat aici după ce a stat mai mult de o lună în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.