Radu Bica, la o nouă încercare de eliberare

Radu Bica, la o nouă încercare de eliberare
Radu Bica, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a fost adus şi astăzi la Curtea de Apel Cluj pentru recursul la măsura menţinerii arestului preventiv, pronunţată în 2 februarie de Tribunalul Cluj, ca instanţă de fond

Avocatul Tiberiu Ban, unul dintre apărătorii lui Bica, a susţinut în faţa completului de trei judecători că arestarea clientului său nu mai este necesară pentru ca procesul să se desfăşoare în mod corect. Iniţial, în complet apărea şi numele judecătorului Delia Purice, însă aceasta a făcut cerere de abţinere pe motiv de incompatibilitate, fiind magistratul care a dispus arestarea lui Radu Bica.

„Radu Bica a fost audiat şi urmează să mai fie audiaţi ultimii martori, cercetarea judecătorească se apropie de final", a argumentat Tiberiu Ban. Apărătorul lui Bica a invocat şi vârsta, educaţia, lipsa de antecedente penale şi starea familială în cazul clientului său, ca fiind argumente în favoarea punerii în libertate a acestuia. „Şi-a pierdut şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, şi pe cea de consilier judeţean. Nu ar avea cum să influenţeze procesul", a motivat avocatul.

Pe de altă parte, celălalt avocat al lui Bica, Mihai Giurgea, a adus în discuţie şi aspecte legate de fondul cauzei, susţinând faptul că Bica nu se poate face vinovat de luare de mită întrucât nu avea competenţa de a atribui un eventual contract de mentenenţă pentru stadionul Cluj Arena. „Nici societatea Aspaziei Droniuc nu avea cum să primească un astfel de contract pentru că avea ca obiect de activitate consultanţa şi nu mentenanţa", a spus Giurgea.

Procurorul DNA, Anca Mărincean, a solicitat respingerea cererii de către instanţă.
În apărarea sa, Radu Bica a spus că nu a avut niciodată vreun conflict cu legea şi că nu prezintă pericol public. „Voi colabora în continuare şi nu mă voi sustrage sub nici o formă procesului", a spus Bica.

Radu Bica a fost adus şi ieri la Curtea de Apel Cluj, la recursul pentru cererea de liberare sub control judiciar, respinsă de Tribunalul Cluj. Recursul său a fost respins.

Curtea de Apel Cluj se va pronunţa asupra recursului la menţinerea măsurii arestării preventive în această după-amiază.

UPDATE ora 15.23: Radu Bica rămâne în arest. Cererea sa a fost respinsă din nou de Curtea de Apel Cluj.

Etichete
Comenteaza