Radu Bica pledează “nevinovat”, Aspazia Droniuc, “vinovată”

Radu Bica pledează “nevinovat”, Aspazia Droniuc, “vinovată”
Radu Bica, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, a fost adus ieri, în cătuşe, la primul termen al procesului în care este acuzat de luare de mită. Bica a susţinut, în continuare, că este nevinovat. Denunţătoarea acestuia, Aspazia Droniuc, nu s-a prezentat la proces, dar şi-a delegat avocatul să o declare vinovată.

Radu Bica a fost reprezentat în sala de judecată de trei avocaţi: Tiberiu Ban, Anatol Pânzaru şi Mihai Giurgea. Fostul vicepreşedinte al CJ Cluj este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că a luat mită suma de 43.000 de lei, echivalentul a 10.000 de euro, de la Aspazia Droniuc, în schimbul unor informaţii care i-ar putea facilita acesteia câştigarea unui contract de mentenanţă a stadionului Cluj Arena. Potrivit procurorilor DNA, Bica urma să primească de la Droniuc încă 10.000 de euro. Aspazia Droniuc, care deţine firmele Groupe Frarom Agent de Asigurare (brokeraj de asigurări) şi Frarom Import Export (amenajări peisagistice), l-a denunţat şi pe primarul suspendat Sorin Apostu pentru luare de mită.

În timp ce Radu Bica a continuat să îşi susţină nevinovăţia în faţa judecătorului de fond, avocatul mandatat de Aspazia Droniuc, Mircea Ilian, a depus un document olograf, semnat de denunţătoare, prin care aceasta îşi recunoaşte vinovăţia. Totodată, avocatul a precizat că Droniuc doreşte să fie reprezentată în lipsă, "având în vedere situaţia". Deşi a cerut disjungerea cauzei clientei sale de cea a lui Radu Bica, instanţa a apreciat că nu este oportună o asemenea măsură, având în vedere că luarea şi darea de mită sunt infracţiuni conexe. Cu toate acestea, Aspazia Droniuc va primi o pedeapsă mai mică, întrucât şi-a recunoscut vina şi, în consecinţă, conform micii reforme din justiţie, va fi judecată prin procedură simplificată.

La încheierea declaraţiei lui Bica, avocaţii acestuia au cerut instanţei să îl judece în stare de libertate, argumentând că toate probele au fost depuse şi inculpatul a fost audiat. Tot ieri s-a judecat şi o cerere de liberare sub control judiciar depusă de apărătorii lui Bica în 5 decembrie, însă instanţa se va pronunţa asupra acesteia în cursul zilei de azi. "Vă cerem o măsură mai puţin aspră, cea de a nu părăsi localitatea", i-a spus judecătorului avocatul Tiberiu Ban.

 

Comenteaza