Update Răsturnări de mașini în serie la Cluj. Autoturism de teren, cu roțile în sus la Huedin

Răsturnări de mașini în serie la Cluj. Autoturism de teren, cu roțile în sus la Huedin

Un autoturism de teren s-a dat peste cap după o manevră imprudentă efectuată la intrarea în orașul Huedin.

Un autoturism de teren s-a răsturnat sâmbătă la intrare în orașul Huedin, venind dinspre stațiunea Beliș - Fântânele, relatează membrii grupului Info Trafic Județul Cluj (foto). Acesta ar fi intrat în depășire și ar fi acroșat un automobil Volkswgen Golf care circula regulamentar. Accidentul s-a soldat cu mai multe victime. 

O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) și două ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) au fost alertate, sâmbătă, în jurul orei 20:50, ca urmarea a unui accident rutier, care a avut loc la ieșire din orașul Huedin, spre Beliș.

"Pompierii au găsit în momentul sosirii la locul accidentului două autoturisme avariate, dintre care unul era răsturnat pe plafon și toți pasagerii ieșiți din acestea. Două persoane au fost consultate și au transportate cu afecțiuni ușoare la spital de către echipajele SAJ.

Pompierii au asigurat siguranța salvatorilor pe timpul intervenției, au sprijinit proprietarul autoturismului răsturnat să îl readucă pe roți și au curățat petele de ulei scurse pe carosabil", a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

În aceeași zi, SMURD a fost chemat la o intervenție pe strada Valea Seacă, din municipiul Cluj-Napoca. Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, a fost vorba despre un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.

VEZI Cascadorie auto la Cluj

Au fost consultați de către echipajul SMURD doi bărbați, care prezentau afecțiuni ușoare, fără să fie transportați la spital, susțin membrii grupului Info Trafic Județul Cluj.

Comenteaza