Rata de refuz a vizelor pentru SUA, la cel mai mic nivel din istorie. Procentul românilor care nu au primit viza în 2023/ Ambasadorul României în SUA: "Dacă totul merge conform planului...

Rata de refuz a vizelor pentru SUA, la cel mai mic nivel din istorie. Procentul românilor care nu au primit viza în 2023/ Ambasadorul României în SUA: "Dacă totul merge conform planului...

Ambasada României în Statele Unite informează că rata de refuz a vizelor pentru SUA în 2023 a înregistrat cel mai scăzut nivel din toată istoria relației bilaterale dintre cele două țări.

Departamentul de Stat al SUA a dat publicităţii miercuri, situaţia ratei de refuz al vizelor B1/B2 pentru anul fiscal 2023 (1 octombrie 2022-30 septembrie 2023), iar România a înregistrat o rată de refuz de 8,79%, cea mai mică din toată istoria relaţiilor cu SUA, anunță Ambasada României în SUA.

"8,79% - rata de refuz a vizelor pentru SUA în 2023, cel mai scăzut nivel din toată istoria relaţiei bilaterale România-Statele Unite. Ritm accelerat de descreştere în ultimii trei ani şi cea mai importantă scădere în termeni procentuali dintre cele trei state UE candidate. Departamentul de Stat al SUA a dat publicităţii miercuri, 17 ianuarie a.c., situaţia ratei de refuz al vizelor B1/B2 pentru anul fiscal 2023 (1 octombrie 2022-30 septembrie 2023). Astfel, România a înregistrat o rată de refuz de 8,79%", se arată într-o postare pe Facebook a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii.

Conform sursei citate, "rata de refuz înregistrată în cursul anului 2023 este cea mai mică din toată istoria relaţiilor cu SUA".

"România se află într-o descreştere accelerată în ultimii trei ani (17,03% în 2021, 12,61% în 2022), cu o scădere de 3,82% faţă de anul fiscal precedent. Totodată, dintre cele trei ţări candidate din Uniunea Europeană care nu sunt parte a programului Visa Waiver, România înregistrează în termeni procentuali cea mai importantă scădere (Republica Cipru a scăzut de la 6,22% la 4,48%, iar Bulgaria a înregistrat o creştere de la 10% în 2022 la 11,61% anul trecut)", mai arată reprezentanții Ambasadei României la Washington.

"Mai este un drum lung, dar suntem foarte optimişti întrucât există o intenţie politică reală de a include România în Visa Waiver Program, iar ambele guverne sunt pe deplin angajate ca toate cerinţele programului de scutire de viză să fie îndeplinite. Dacă totul merge conform planului şi nu apar dificultăţi majore, putem estima că România va face parte din programul american de scutire de viză anul viitor", a precizat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite.

Comenteaza