Război fratricid în Gilău. Îşi bate fratele pe unde îl prinde. Şi lucrurile tind să se amplifice

Război fratricid în Gilău. Îşi bate fratele pe unde îl prinde. Şi lucrurile tind să se amplifice
Tărăşenia se petrece în localitatea Someşul Rece, din comuna clujeană Gilău.

La cei 41 de ani ai săi, Nicolae Prigoană din Someşu Rece se poate considera norocos că a scăpat, din nou, cu viaţă, din mâinile fratelui său mai mare, Augustin.  

Având proprietăţi apropiate, săptămâna trecută, joi, 4 iunie, Nicolae se îndrepta uşor băut spre casă, pe un drumeag aflat pe pământul său. La un moment dat, Augustin i-a blocat calea şi l-a întrebat ce caută pe terenul său, luându-l apoi la bătaie.

"Mi-a dat în cap, prima dată cu pumnii, iar apoi cu o bâtă. După aceea, a sărit şi nevastă-sa cu o bâtă şi m-a croit şi ea", povesteşte Nicolae, cu capul umflat. Acesta mărturiseşte că, ştiind că are o constituţie puternică, nu s-a dus la spital şi a suferit câteva zile în tăcere, mulţumindu-se să-şi aplice comprese în zonele afectate.

Însă astăzi acesta s-a hotărât să vină la Institutul de Medicină Legală şi să-şi scoată certificat - nu pentru ca să se răzbune pe fratele său ci, mai mult ca să-l sperie. "Am vrut - tot eu, cel bătut - să mă împac cu el, însă acesta mi-a trimis vorbă, printr-un vecin, că data viitoare când mă întâlneşte bagă brişca-n mine. Azi mă prezint la poliţie, la Gilău, şi îi fac plîngere penală", adaugă Nicolae.

După consult, medicii legişti i-au recomandat bărbatului două-trei zile de îngrijiri medicale însă, îngrijoraţi de starea pacientului, l-au sfătuit să se prezinte la Clinica de Radiologie unde să-şi facă, totuşi, o radiografie, urmând ca ulterior, după eliberarea rezultatelor, medicii să-i adauge eventual şi alte zile de recuperare pe lângă cele recomandate iniţial.

Comenteaza