Război între ministru şi director: trimis în pensie, Piso ameninţă cu încă un proces

Război între ministru şi director: trimis în pensie, Piso ameninţă cu încă un proces
Ping pong-ul declaraţiilor între Ministerul Culturii şi directorul Muzeului de Istorie a Transilvaniei Ioan Piso, trimis în pensie de ministrul Kelemen Hunor, continuă astăzi cu reacţia celui pensionat: "istoria arată că nu pot pierde în faţa miniştrilor Culturii".

Piso spune că a trebuit să revină la Cluj ca să răspundă unui comunicat de presă al ministrului Culturii, Kelemen Hunor: "m-am văzut silit să mă întorc de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unde începusem săpăturile", spune el într-o declaraţie de presă.

"Activitatea mea de bază este cea de profesor la Catedra de istorie Antică a Universității „Babeș-Bolyai", unde am cartea de muncă, iar funcția de director general al muzeului o cumulez potrivit art. 35 din Codul muncii. Carte de muncă nu poate fi decât una singură, iar aceasta se află la Universitate. Prin urmare, Universitatea și nu Ministerul Culturii are competența de a dispune concedierea mea pentru limita de vârstă", aceasta este una dintre explicaţiile prezentate astăzi de Piso ca reacţie la decizia Ministerului Culturii de a-l pensiona. El invocă o situaţie aproape identică din urmă cu mai bine de trei ani, când ministrul în funcţie atunci, Adrian Iorgulescu, l-a concediat pe Piso în 3 ianuarie la ora 9 şi l-a repus în funcţie în aceeaşi zi, la ora 15. "Cei doi miniștri au comis aceeași eroare, dar mă tem că domnul Kelemen Hunor nu va înțelege unde a greșit, iar dacă va înțelege, nu va recunoaște. Deocamdată i-am adresat o plângere prealabilă, care va fi urmată de deschiderea procesului. Istoria ne spune că nu pot pierde în fața miniștrilor culturii", spune Piso.

Acesta acuză ministerul că a încheiat mai multe contracte păguboase şi costisitoare pentru consolidarea clădirii muzeului, între care o lucrare a fost contractată chiar de firma tatălui consilierei ministrului, Csilla Heghedus, este vorba de Utilitas SA, deţinută de Szabo Balint. "A prevăzut în proiect planșee de beton, dar a uitat să prevadă o expertiză și o consolidare a clădirii. Rezultatul este că au apărut fisuri grave, iar clădirea este în pericol de a se prăbuși. Când am protestat, ministerul m-a asigurat că edificiul se află în perfectă stare. Pus în fața evidenței, ministerul a fost de acord cu mine că trebuie făcută o expertiză. Ea trebuia făcută înainte de începerea lucrărilor. Acum dl Szabó nu mai dorește să o facă fără bani. Vorbește de suma de 15000 de euro, care ar reprezenta 1% din suma de 1,5 mil. de euro necesare pentru consolidare", explică Piso.

"Acum suntem săraci lipiți pământului, cu o clădire fisurată, cu depozitele transformate în ciupercării și fără nici o sală de expoziție. Pentru acest dezastru nu a găsit nici un vinovat, în afară de mine! Când mă acuză de slab management, se gândește probabil la fațadizare, singura lucrare corectă și care face o bună impresie. Exteriorul clădirii se afla într-o stare atât de jalnică, încât cădeau bucăți de tencuială peste trecători și peste mașini. În 2007 i-am cerut ministerului să prevadă bani pentru fațadizare în bugetul din 2008. Nu mi s-a răspuns. În 2008 am stabilit o înțelegere cu primăria Clujului, conform căreia banii ar fi avansați de aceasta, iar muzeul ar urma ca după încheierea lucrărilor să restituie banii în 60 de rate lunare. Eu am fost însă dat afară, iar licitația și demararea lucrărilor au avut loc sub Viorica Crișan, care a avut grijă ca în 2009 să-i ceară ministerului bani pentru fațadizare; din nou fără rezultat. M-am întors în fruntea muzeului, s-a încheiat fațadizarea, am cerut prin numeroase adrese acordul pentru returnarea banilor, am fost personal la București pentru asta. Prin adresa nr. 2844/17.06.2011 ministerul, prin semnătura secretarului general, dna Mihaela Ioana Kajtor, a refuzat să-și dea acordul, sub pretextul că nu a fost cândva cerută sau nu a mai fost găsită o aprobare. Textul este neclar, iar din punct de vedere juridic o varză. Urmarea a fost că primăria a dat muzeul în judecată. Întreaga chestiune cu fațadizarea este o răzbunare personală a dlui ministru. A vrut, adică, să-mi găsească și mie ceva, dar ce a găsit este foarte subțire. Crezând că se răzbună pe mine, se răzbună de fapt pe una dintre marile instituții culturale ale României, căreia nu i-a călcat niciodată pragul ca ministru, fiindcă nu-l interesează", a mai arătat Piso.

Descarcă ataşat întreaga declaraţie a directorului muzeului.

Comenteaza