Video Războiul din Ucraina. Zelenski: Aceste 50 de zile mi-au arătat mulţi lideri ai lumii într-un mod diferit

Războiul din Ucraina. Zelenski: Aceste 50 de zile mi-au arătat mulţi lideri ai lumii într-un mod diferit

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că Ucraina a rezistat deja 50 de zile invaziei ruse, perioadă în care a văzut "non-politicieni care au făcut mai mult în aceste 50 de zile decât nişte oameni de stat care pretindeau că sunt la conducere".

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că Ucraina a rezistat deja 50 de zile invaziei ruse, iar "50 de zile de apărare reprezintă o realizare" a milioane de ucraineni. El a mai spus că în această perioadă a văzut mulţi lideri ai lumii într-un mod diferit, "politicieni care se comportau ca şi cum nu ar avea nicio putere", dar şi "non-politicieni care au făcut mai mult în aceste 50 de zile decât nişte oameni de stat care pretindeau că sunt la conducere".

"Oameni de neînvins ai celei mai curajoase ţări! Am rezistat deja 50 de zile. 50 de zile de invazie rusă, deşi ocupanţii ne dădeau maxim cinci. Aşa de bine «ne cunosc» ei. Aşa sunt ei «prieteni cu realitatea». Rusia nu a început războiul împotriva Ucrainei pe 24 februarie. Trupele ruseşti au venit în 2014. Ne-au capturat Crimeea. Au transformat-o într-o mare bază militară. Au făcut ca Marea Neagră şi Marea Azov să fie cele mai periculoase mări de pe planetă. Au pornit un război groaznic, absolut cinic în Donbasul nostru. Ne omoară oamenii de opt ani. 14 mii au fost ucişi în acest timp. Cum a răspuns lumea la asta? Întrebarea a rămas retorică. Dar de asta au decis că îşi permit un război la scară largă", a afirmat Zelenski, într-un mesaj postat pe Facebook în noaptea de joi spre vineri.

Zelenski a remarcat că unii încă dezbat severitatea sancţiunilor împotriva Rusiei.

"Dar ce mai este de discutat când trupele ruse repetă deja pe pământul nostru ceea ce Europa a văzut doar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial?", a întrebat retoric președintele ucrainean.

Zelenski a vorbit și despre politicieni.

"Această perioadă, aceste 50 de zile mi-au arătat mulţi lideri ai lumii într-un mod diferit (...) am văzut o mare generozitate la cei care nu sunt bogaţi ei înşişi. Am văzut hotărârea extraordinară a celor care nu au fost luaţi în serios de lideri globali. (...) Am văzut politicieni care se comportau ca şi cum nu ar avea nicio putere. Şi am văzut non-politicieni care au făcut mai mult în aceste 50 de zile decât nişte oameni de stat care pretindeau că sunt la conducere", a declarat Volodimir Zelenski.

Acesta a spus că cele "50 de zile de apărare reprezintă o realizare. Realizarea a milioane de ucraineni".

"Toţi cei care au luat, în 24 februarie, cea mai importantă decizie din viaţă - să lupte. Să fie umani. Să nu renunţe. Şi să nu trădeze. (...) Din vremuri imemoriale până în prezent, omenirea a căutat eroi. Oamenilor întotdeauna le plac eroii. Ei întotdeauna îi sprijină pe cei care sunt curajoşi. Şi întotdeauna simt cine luptă pentru bine. În cele 50 de zile din acest război, Ucraina a devenit un erou pentru toată lumea liberă. (...) Voi toţi aţi devenit eroi. Toţi bărbaţii şi femeile ucraineni care au rezistat şi nu au renunţat. Şi care vor câştiga. Care vor readuce pacea în Ucraina. Sunt sigur de asta", a mai transmis el.

Comenteaza