Razie în cluburile de striptease din Cluj, în căutare de prostituate; nu au găsit niciuna VIDEO

Razie în cluburile de striptease din Cluj, în căutare de prostituate; nu au găsit niciuna VIDEO
Poliţiştii caută prostituate şi proxeneţi în cluburile de striptease ale Clujului. Noaptea trecută, poliţiştii au descins cu inspectorii de la ITM Cluj şi cu comisarii de la Garda Financiară pentru "o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului de proxenetism şi prostituţie", după cum precizează reprezentanţii IPJ Cluj. Au fost verificate nu mai puţin de 8 cluburi şi 2 discoteci.

Descinderea de noaptea trecută a fost una de amploare: nu mai puţin de 131 de persoane au fost legitimate, chiar dacă doar 7 au fost amendate, în cele opt cluburi şi două discoteci verificate.  CU un drum, i-au amendat şi pe operatorii cluburilor în baza legii 82/1991 privind contabilitatea, a OUG 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi a legii 53/2003 privind Codul muncii. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate ajunge la 35.500 lei.

Amintim, în urmă cu două săptămâni poliţiştii au descins, împreună cu comisarii Gărzii Financiare, la cluburile din centrul oraşului, şi au închis unul dintre acestea pentru că nu fiscalizase bacşişul. Vezi aici detalii

Vezi imagini de la razia de noaptea trecută:


Comenteaza