Razie în Oser. Un vânzător ambulant de alcool a fost prins cu marfa expusă

Razie în Oser. Un vânzător ambulant de alcool a fost prins cu marfa expusă
Efectivele Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca împreună cu poliţişti locali au efectuat în acest sfârşit de săptămână o razie de amploare în piaţa de vechituri a oraşului.

Activitatea a avut ca scop combaterea comerţului cu bunuri provenite din activităţi infracţionale, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, descurajarea actelor de dezordine publică şi depistarea persoanelor urmărite. 

Prin urmare au fost legitimate peste 50 de persoane şi au fost verificaţi 38 de comercianţi ambulanţi şi şase societăţi comerciale. De asemenea, pentru fluidizarea traficului şi pentru respectarea normelor rutiere poliţiştii au fost prezenţi pe arterele principale din zonă.

"A fost reţinut un permis de conducere şi un certificat de înmatriculare, în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. S-au aplicat sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordininea şi linştea publică, a Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, precum şi a O.U.G. 97/2005 privind regimul domicilierii", au precizat poliţiştii.

Printre persoanele depistate şi amendate în cadrul acţiunii s-a numărat un bărbat de 43 de ani din localitatea Bercheşu care oferea spre comercializare băuturi alcoolice fără a îndeplini condiţiile legale.

Acesta a fost sancţionat contravenţional, iar marfa sa, formată din mai multe sticle de whisky, vin, lichior, cognac şi grappa, în valoare de circa 2.500 de lei, au fost confiscate. 

Comenteaza