Razie în piaţa de vechituri. Ce nereguli au constatat poliţiştii

Razie în piaţa de vechituri. Ce nereguli au constatat poliţiştii
Poliţiştii clujeni au efectuat în acest sfârşit de săptămână o razie în piaţa de vechituri a Clujului. Acţiunea lor a vizat în principal combaterea comerţului cu bunuri provenite din infracţiuni.

De asemenea, poliţiştii au urmărit combaterea comerţului ilicit cu produse supuse accizării, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii şi fluidizarea traficului în zonă.

"Pentru neregulile constate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, a Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Totodată, s-a dispus confiscarea de produse deţinute în vederea comercializării fără îndeplinirea prevederilor legale, în valoare de aproximativ 600 de lei.

 

 

 

Comenteaza