Razie în Piaţa Mărăşti. Amenzi de peste 17.000 de lei

Razie în Piaţa Mărăşti. Amenzi de peste 17.000 de lei
Polițiștii locali au desfășurat în cursul zilei de joi o razie în zona pieței Mărăști, acţiunea soldându-se cu aplicarea unor amenzi usturătoare.

Astfel, au fost întocmite 15 de procese verbale pentru nedeținerea documentelor necesare desfășurării de activități comerciale la punctul de lucru.

Toptodată, au fost aplicate opt sancţiuni pentru încălcarea legislației privind activitatea de taximetrie și au fost identificate şi sancționate două persoane care apelau la mila publică.

De asemenea, au fost sancționați 25 de conducători auto pentru staționarea/ oprirea în sensul giratoriu, stațiile mijloacelor de transport în comun și treceri de pietoni. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 17.160 lei.

Principalele scopuri ale raziei au fost identificarea și sancționarea unor contravenții privind ordinea și siguranța publică, trafic rutier, activități comerciale, curățenia din zonă și activitatea de panotaj publicitar.

Comenteaza