Razie la comercianţii de carne. Amenzi de peste 15.000 de lei şi zeci de kilograme de produse confiscate

Razie la comercianţii de carne. Amenzi de peste 15.000 de lei şi zeci de kilograme de produse confiscate
În contextul apropierii sărbătorilor pascale, poliţiştii clujeni au desfăşurat o amplă razie pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul comerţului cu produse din carne şi carne, produse alimentare şi băuturi alcoolice.

Acţiunea s-a desfăşurat pe raza cartierului Mănăştur, în pieţe şi zone în care se practică comerţ în mod uzual, scopul acesteia constând în prevenirea şi combaterea comerţului ilicit şi a evaziunii fiscale. Totodată, acţiunea a vizat menţinerea climatului de ordine şi linişte publică în pieţe, zone destinate comerţului şi locaţii aglomerate, prin prezenţa activă a forţelor de ordine.

"Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.600 de lei. Majoritatea au fost aplicate pentru nerespectarea legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi a hotărârii de guvern nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor", a transmis Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj.

Totodată, organele specializate au dispus confiscarea a 23 de kilograme de carne de porc şi vită neconformă consumului uman. Poliţiştii au luat măsuri şi împotriva comerţului stradal neautorizat, ca măsură complementară fiind dispusă confiscarea a 60 de kilograme de fructe.

În acţiune au fost anrenaţi agenţii Secţiei 4 Poliţie, inspectori din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare Cluj, reprezentanţi ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest - Cluj, poliţişti locali şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj.

Comenteaza