Razie pe timp de noapte. S-a lăsat cu amenzi de 28.000 de lei VIDEO

Razie pe timp de noapte. S-a lăsat cu amenzi de 28.000 de lei VIDEO
Poliţiştii rutieri au desfăşurat noaptea o amplă acţiune pentru prevenirea şi combaterea abaterilor rutiere şi, implicit, a cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.

Oamenii legii au acţionat pe principalele artere de circulaţie, razia având drept scop principal prevenirea accidentelor rutiere produse ca urmare a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.

"Pentru abaterile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice peste 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 28.000 de lei. Nerespectarea culorii roşii a semaforului, conducerea sub influenţa alcoolului, folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip "mâini libere", sunt doar câteva dintre abaterile constatate de poliţişti", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj. 

Ca măsuri complementare, au fost reţinute două permise de conducere şi 10 certificate de înmatriculare, fiind constatată şi o infracţiune rutieră. Astfel, vineri spre sâmbătă în jurul orei 01:00, un tânăr de 20 de ani, din comuna Apahida, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe str. Traian Vuia, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. Nu în ultimul rând, în cadrul acţiunii participanţii la trafic au fost informaţi cu privire la riscurile pe care le implică consumul de alcool, viteza excesivă şi nerespectarea regulilor de circulaţie.

Comenteaza