Razii în barurile din Cluj-Napoca. Zeci de elevi chiulangii, luați în vizor de polițiști

Razii în barurile din Cluj-Napoca. Zeci de elevi chiulangii, luați în vizor de polițiști
Imagine cu caracter ilustrativ | Foto: gazetanord-vest

Polițiștii clujeni au organizat controale în proximitatea unităților de învățământ. Zeci de elevi au fost prinși lipsind de la ore.

Polițiștii din Cluj-Napoca au desfășurat, la data de 16 mai, în intervalul orar 09.00-11.30, controale în apropierea școlilor, pentru prevenirea absenteismului școlar, precum și cu scopul combaterii faptelor antisociale sau de natură infracțională.

"Totodată, polițiștii au acționat în 10 unități comerciale pentru informarea reprezentanților societăților în cauză, aflate în zona unităților școlare, cu privire la normele legale care interzic comercializarea băuturilor alcoolice și tutunul minorilor. În urma acestor verificări au fost identificați 20 de elevi care absentau de la cursuri", a transmis IPJ Cluj.

Această activitate a fost sprijinită de polițiști locali.

Comenteaza