REALITATEA TV Cluj: Şi-a recunoscut vina: a luat mită de la Fany VIDEO

REALITATEA TV Cluj: Şi-a recunoscut vina: a luat mită de la Fany VIDEO
Şefa din cadrul Autorităţii Rutiere Române, acuzată că a luat mită de la patronii firmei clujene de transport Fany, şi-a recunoscut fapta. Daniela Dobrilă va rămâne în arest la domiciliu. Patronul firmei de transport, Ştefan Cadar, va rămâne după gratii, iar soţia lui, în arest la domiciliu.

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au decis să menţină decizia dată săptămâna trecută de Tribunalul Cluj. Soluţia de astăzi este definitivă. Avocatul Danielei Dobrilă e Gianina Costea-Cuc şi explică, în materialul video, decizia instanţei

Şefa din cadrul ARR a recunoscut acuzaţiile aduse de procurorii DNA şi a promis că pe durata anchetei va colabora cu anchetatorii. Acest lucru se pare că a contat atunci când magistraţii au hotărât să o lase în arest la domiciliu. "Doamna Dobrilă şi-a asumat responsabilitatea faptelor", spune avocatul Tiberiu Ban. "A zis că va da detalii procurorului de caz, urmează să se realizeze o asemenea audiere, în cazul în care parchetul va dispune".

Patronii firmei de transport din Cluj, Ştefan şi Olezia Cadar, nu recunosc acuzaţiile care li se aduc şi au cerut să fie cercetaţi în libertate.

Procurorii DNA îi acuză că i-au dau mită Danielei Dobrilă. Mai exact sume importante de bani, o maşină şi alte bunuri. În schimbul acestora, şefa de la ARR trebuia să-i ajute să câştige licitaţia pentru mai multe rute de transport în comun pentru perioada 2014 - 2019.

Reporter: Ancuţa Stăvar
Imagine: Ersek Lorant

 

Comenteaza